- Editorial - nr. 110 / 8 Iunie, 2012 Sunt suficiente argumentele, la indemana oricui si cat se poate de convingatoare, intru totul, pentru ca, in anul 2012, sa ajungem la constatarea neplacuta, jalnica in toate privintele, ca, in anii "obsedantului deceniu” si al "erei ticalosilor”, cum romancierul Marin Preda denumea acele vremuri, copiii de tarani, de pilda Nicolae Moromete, unul dintre personajele cartii "Morometii”, aveau mai multe sanse decat azi sa urmeze scoli, dupa capacitatile lor intelectuale, si sa acceada in scolile inalte, de la licee de prestigiu pana la universitati. Sa nu mai amintim de perioada interbelica, infloritoare pentru invatamantul romanesc gratie reformelor lui Spiru Haret, cand satele din jurul Sibiului si al Bistritei dadeau multi academicieni! Spre exemplificare, aduc un episod - marturie din propria traire. Dupa cele patru clase, incheiate la Idicel-Sat, cu extraordinarii mei dascali, Sofica si Gavril Popovici, tatal meu - Mihail, gospodar cu palmele ca potangul, cu crapaturi in care, pentru totdeauna, a intrat pamantul stramosesc, sa-l duca dincolo, nu prea se incumeta sa ma lase sa urmez "ciclul doi”, cum se numeau atunci clasele V-VII. Dupa o traditie ardeleneasca a satelor noastre romanesti, dorea ca toti cei trei feciori sa ramana acasa, langa el, sa lucreze pamantul, asa cum se petreceau lucrurile pe la noi din mosi-stramosi. "Da-l mai departe, la scoala, bade Mihaila! Are cap, prinde repede, va face treaba. Pacat sa ramana la coada vacii!”. Tata ezita, bineinteles strategic, dar nu dadea inapoi: "E cam zburdalnic, mi-i frica sa nu ma faca de rusine, domnule director!”. "Dar ai mai vazut dumneata – zice domnul invatator – baba frumoasa si copil cuminte? Ii vine lui mintea la cap!”. Ascultam (stiu ca nu-i frumos sa tragi cu urechea, dar era vorba despre mine!), ghemuit intr-un colt al tarnatului, discutia celor doi, stand la un p