Dan Nedelcu, omul pentru care saxofonul nu mai avea secrete, s-a predat ieri, într-o zbatere surdă a suferinţei care l-a măcinat. După o luptă nedreaptă cu o formă agresivă de cancer, a păşit pe alte tărâmuri, ca un rătăcitor printre stele, spre infinitul care, de-acum, îi va fi casă veşnică. Deşi moartea îl pândea nemilos, omul nu a lăsat saxofonul din mână şi a cântat până în ultima clipă a unei vieţi în care nu şi-a mai găsit locul. Dan Nedelcu, omul pentru care saxofonul nu mai avea secrete, s-a predat ieri, într-o zbatere surdă a suferinţei care l-a măcinat. După o luptă nedreaptă cu o formă agresivă de cancer, a păşit pe alte tărâmuri, ca un rătăcitor printre stele, spre infinitul care, de-acum, îi va fi casă veşnică. Deşi moartea îl pândea nemilos, omul nu a lăsat saxofonul din mână şi a cântat până în ultima clipă a unei vieţi în care nu şi-a mai găsit locul.
Acum mai puţin de trei săptămâni, Dan, care suferea de o formă rară de cancer, şi saxofonul său se contopeau într-o armonie aproape perfectă, într- o ultimă simfonie. Repetau şi înregistrau pentru emisiunea grupului Divertis. Chiar şi cu trupul slăbit, care se stingea puţin câte puţin, pe care vechea suferinţă îl luase captiv, cel supranumit “The man with the sax” se încăpăţâna să se răzvrătească în faţa destinului.
Refuza să fie strivit de povara cruntei boli care-l mai încercase cu ceva timp în urmă. “Ne-am văzut acum trei săptămâni, la ultima filmare pentru emisiune. Se vedea că e slăbit, se vedea că suferă... Cu toate acestea, Dan cânta... Şi o făcea magistral. Omul ăsta a cântat până în ultima clipă. A fost un artist care şi-a făcut treaba până în ultima secundă... A fost un şoc când am auzit că nu mai e. Suntem alături de familia lui, acolo unde e mare durere şi suferinţă”, ne-a declarat Toni Grecu, unul din membrii trupei Divertis, din care şi Dan a făcut parte.
În 2010, Dan Nedelcu