Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nole a trecut de Federer şi va juca prima finală la Roland Garros: Nadal - Djokovic, meciul meciurilor

Publicat in Pro Sport, vineri 8 iunie 2012 ·

Liderul ATP Novak Djokovici l-a învins, vineri, cu scorul de 6-4, 7-5, 6-3, pe Roger Federer, locul 3 ATP, într-un meci care a durat două ore şi 5 minute, tensimanul sârb urmând să-l întâlnească în finala turneului de la Roland Garros pe Rafael Nadal, locul 2 ATP.

Djokovic este pentru prima dată în carieră în finala turneului parizian. De trei ori învingător la Australian Open, câte o dată la Wimbledon şi US Open, sârbul nu a gustat încă victoria la Roland Garros.

Însă misiunea lui se anunţă a fi dificilă, deoarece adversarul din ultimul act a câştigat până acum toate cele şase finale disputate pe arena Philippe Chatrier.

Scorul întâlnirilor directe este în favoarea lui Nadal, cu 18-14, dar pe zgură diferenţa este şi mai mare, 11-2. Finala masculină va avea loc duminică.

Djokovici, la un meci de Marele Şlem

Tenismenul sârb Novak Djokovici este la un singur meci de o performanţă istorică, Marele Şlem, ce presupune câştigarea tuturor celor patru turnee de Grand Slam consecutiv, după ce s-a calificat, vineri, în finală la Roland Garros.

Liderul ATP a câştigat până acum Wimbledon, US Open, ambele în 2011, şi Australian Open, în acest an, iar o victorie duminică i-ar pemite să realizeze Marele Şlem, ceea ce numai americanul Donald Budge în 1938 şi australianul Rod Laver în 1962 şi 1969 au reuşit până în prezent.

"Este cu adevărat un vis, acum aş vrea să savurez această victroie şi să mă gândesc la finală", a declarat jucătorul sârb, după ce a trecut, vineri, cu scorul de 6-4, 7-5, 6-3, de elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, în semifinalele turneului de la Roland Garros.

Totodată, meciul de duminică va fi a patra finală consecutivă de Grand Slam între Djokovici şi spaniolul Rafael Nadal, cele trei disputate până acum revenindu-i liderului mondial.

La

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 55 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Veste bună pentru fermierii români afectaţi de fenomene meteorologice: Comisia europeană alocă 21,6 milioane de euro pentru sprijinirea acestora

Mediafax acum 40 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°