Rămasă în urmă încă din iarnă cu salariile către jucători, echipa de handbal a Universităţii Suceava a mai primit în această săptămână încă 180.000 de lei de la Primărie şi Consiliul Judeţean. Astfel, Primăria a virat în conturile echipei suma de 100.000 de lei şi mai urmează să vireze încă pe atât până pe 10 iunie, în timp ce Consiliul Judeţean a alocat 80.000 de lei, toţi aceşti bani urmând să fie folosiţi doar pentru salariile jucătorilor. Directorul tehnic al studenţilor, Petru Ghervan, speră ca până pe data de 1 iulie, când se va începe pregătirea, clubul Universitatea Suceava să fie la zi cu salariile faţă de jucătorii cu care va porni la drum într-un nou sezon.
„Cu 100.000 de lei pe care primăria a promis c-o va mai da ajungem aproape la zi cu salariile, deoarece am mai avea de dat doar 30% din ultima lună. Foarte important este ca până pe 1 iulie să ajungem la zi cu plăţile, atunci când vom începe pregătirile pentru noul sezon, unul în care trebuie să ne stabilim obiective bine definite cu responsabilităţi în condiţiile în care nu avem datorii”, a declarat Petru Ghervan.
Directorul tehnic al universitarilor, ce deţine această funcţie şi la naţionalele masculine şi feminine de seniori a plecat ieri în Israel, acolo unde România, din care face parte şi suceveanul Florin Acatrinei, are un turneu de precalificare la Campionatul European din 2014, în compania ţării gazdă, a Belgiei şi Irlandei. De cealaltă parte, echipa România B, pregătită de Leonard Bibirig, a plecat la un puternic turneu de pregătire în Polonia, din lot făcând parte şi portarul sucevenilor, George Şelaru.
Rămasă în urmă încă din iarnă cu salariile către jucători, echipa de handbal a Universităţii Suceava a mai primit în această săptămână încă 180.000 de lei de la Primărie şi Consiliul Judeţean. Astfel, Primăria a virat în conturile echipei suma de 100.000 de lei şi mai urmea