Sînteţi sau nu iubitor de operă, puţin probabil să cunoaşteţi altceva din opera Nabucco de Verdi, cu excepţia celebrului Cor al robilor. Nabucco demonstrează cum o operă ce durează mai bine de trei ore poate fi susţinută muzical de o singură piesă de rezistenţă, de un sigur… şlagăr. Opera lui Verdi – care poate fi montată într-o regie îndrăzneaţă, fără să genereze automat strigăte de „blasfemie“ – a fost prezentată în Festivalul Operelor Naţionale de la Cluj-Napoca. Lui Alexander Hausvater i s-a încredinţat posibilitatea de a monta Nabucco la Opera Naţională Română din Cluj, motivaţia conducerii operei fiind nu doar miza pe teatralitate pe care a propus-o în ultimii ani, ci şi aceea de a atrage atenţia unui public conservator şi greu de scos din rutină precum cel clujean. Concepţia lui Alexander Hausvater este în primul rînd, ancorată în noţiunea de prezent. Această concepţie nu se face uitată nici o secundă şi domină scena prin modernitatea şi sugestivitatea care se sprijină pe costumele Vioricăi Petrovici şi pe decorurile semnate de Dobre-Kothay Judit. Complexitatea de planuri temporale, suprapunînd cel puţin trei epoci – cea în care se petrece acţiunea, epoca Holocaustului şi cea modernă –, reprezintă firul roşu al spectacolului, care nu lasă spectatorul să rămînă indiferent şi îl obligă să participe intens la tot ceea ce se întîmplă pe scenă. Corul este personajul principal, iar teatralitatea pe care a indus-o Alexander Hausvater atît personajului colectiv, cît şi evoluţiilor individuale este esenţială în parcursul scenic al acestuia, prin diversitatea personajelor întrupate de cor şi prin coloristica mişcărilor. Producţia lui Hausvater este una în care toată lumea participă intens la crearea atmosferei, soliştii, coriştii şi actorii comunicînd în permanenţă între ei, neexistînd planuri lăsate la voia îmtîmplării. Remarcabilă conducerea muzicală a lui Adrian