V-aţi săturat de Roland Garros? Eu nu…

Fiinţe mofturoase - cum ne modelează zilnic viaţa - s-ar putea să avem printre noi destui care să se fi plictisit de semifinalele astea, iar cu Nadal, iar cu Djokovici, iar cu Federer şi, pînă mai ieri, cu Murray. Într-adevăr, nu prea scăpăm de ei, după ore şi ore în care toţi sperăm să vină surpriza aia năprasnică a unuia care să-i bată, deteriorînd acest monoton, dar indiscutabil careu de aşi. Apariţia lui Ferrer anul acesta, în locul lui Murray - după un meci cu seturi de cîte o oră şi mai bine - e bine venită, dar nu suficientă, nu-l văd să treacă de Rafa, care face un Roland Garros impecabil; înclin să cred că iar vom avea o finală Nole - Rafa, nu am puterea să mi-l închipui pe Federer cîştigînd la sîrb, chiar dacă acesta nu şi-a revenit după ceea ce el însuşi a numit “marele noroc” din meciul cu Tsonga.

Ca să fiu drept, nici pe Federer al meu, condus cu 2-0 la seturi, nu l-am crezut în stare să-l învingă pe Del Potro; ziceam că nu va ţine la cinci seturi şi uite că a ţinut, deşi nici pînă azi nimeni nu m-a lămurit ce i s-a întîmplat lui Del Potro, “capabil” de o asemenea degringoladă; cu mintea proprie, gîndeam că, avînd două seturi la zero, va face un set de respiraţie, dar cînd am văzut ce a urmat şi cum a jucat Roger, cu un 6-0 în setul patru, plimbîndu-se suveran în al cincilea, mi-am zis… nu mai divulg ce mi-am zis, prefer să vă spun că nu mă plictisesc cu Federer şi că mi-a rămas pe retină un tînăr bulgar, Dimitrov, singurul care practica dezinvolt şi natural reverul acela cu o mînă, reverul lui Federer, care cu siguranţă va rămîne în istorie, chit că azi Nole iar îl va birui, oricît l-au epuizat meciurile de cinci seturi, cu Seppi şi Tsonga. Nole acesta e clar inepuizabil şi în voinţă, şi în noroc.

În schimb, la doamne, decapitările s-au ţinut lanţ şi am scăpat de Na Li, de Azarenka, durerea cea