Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) nu e unul curatat, nu are un concept de selecție și, în general, oferă o diversitate de spectacole (jucate într-o singură reprezentație) nu arareori năucitor-deconcertantă. Poate tocmai de aceea, paradoxul face că tocmai în anul în care lipsa unei finan­țări multianuale predictibile a dus la anularea unor invitații, festivalul să ofere spectacole extrem de incitante. „Less is more“, ar spune anglo-saxonii…Pentru Călătoriile lui Gulliver (producție a Teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu), Silviu Purcărete pare, conform fișei tehnice, a nu fi semnat regia, ci coordonarea – a improvizațiilor propuse de actori (spectacolul este subintitulat Exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift), rezultatul fiind o dinamică interesantă, stil bielă-manivelă, între imaginarul artiștilor din distribuție și universul vizual/tematic al lui Purcărete (cîteva dintre cele mai bune scene se construiesc în jurul lui Adrian Matioc și al Ofeliei Popii, dar performanța e remarcabilă pentru toți și fiecare). Motiv pentru care Călătoriile… se seamănă și nu cu totul anterioarelor lui montări: contre-jour-ul e omniprezent (ca-nUriașii munților de la Iași), apar în scenă animale vii (aici, o iapă, în Pilafuri și parfum de măgar – un… măgar) și mai puțin vii, bărbați în negru cu serviete (nici n-aș ști de unde să încep) și un întreg arsenal de atmosferă carnavalescă.Textul de la care pornește Purcărete (și din care citește el însuși, asigurînd, ca să zic așa, suportul diegetic al unui spectacol unde se vorbește foarte puțin) nu e călătoria lui Lemuel Gulliver în Liliput, ci ultima parte a scrierii lui Swift, în care Gulliver ajunge în lumea unor cai extrem de inteligenți, numiți Houyhnhnmi (cuvînt construit din onomatopeea nechezatului), ai căror supuși sînt niște creaturi umanoide tare antipatice, numite Yahooi, prilej de a