Într-un mesaj cu ocazia Campionatului European de Fotbal Euro-2012, Papa Benedict al XVI-lea a salutat sportul de echipă și a descris fotbalul ca fiind o școală a respectului față de ceilalţi, notează AFP.
„Sportul de echipă, cum este fotbalul, e o şcoală importantă pentru învăţarea respectului faţă de celălalt - inclusiv faţă de adversarul din teren - , a spiritului de sacrificiu personal pentru binele întregului grup şi a valorificării calităţilor fiecărui element care formează echipa", menționează Suveranul Pontif într-un mesaj adresat preşedintelui Conferinţei episcopale poloneze, Jozef Michalik.
„Este vorba despre depăşirea logicii individualismului şi a egoismului, care caracterizează deseori relaţiile umane, pentru a lăsa locul logicii fraternităţii şi iubirii", a precizat Papa Benedict al XVI-lea.
Suveranul Pontif l-a citat şi pe predecesorul său, Papa Ioan Paul al II-lea, spunând că „simţul fraternităţii, onestităţii şi al respectului pentru corp sunt virtuţile indispensabile unui sportiv bun".
În contextul în care Euro-2012 va începe în această seară, cu meciul Polonia - Grecia, la Varşovia, Papa şi-a exprimat recunoştinţa pentru rugăciunile organizate de Biserica poloneză cu ocazia evenimentului sportiv.