ESEU
De câte ori aud despre vreun divorţ tomnatic, de vedetă sau om politic, îmi amintesc de o reclamă duioasă şi inteligentă, făcută unui minunat medicament pentru ameliorarea memoriei. În reclamă, un octogenar spilcuit, proaspăt ras şi cu o romantică floare prinsă la butonieră, plânge şi explică de zor unei poliţiste că abia s-a căsătorit, că iubeşte şi e iubit, că în viaţa lui nu a trăit o fericire mai mare ca aceasta. Drept dovadă, scoate nişte fotografii şi, revăzând chipul de păpuşă al miresei (o tânără focoasă, abia trecută de 20 de ani), octogenarul nostru plânge şi mai tare, şi mai disperat. Întrebat de către poliţistă de ce plânge dacă se pretinde atât de fericit şi împlinit, bătrânul îi răspunde printre lacrimi că arde de nerăbdare să ajungă la ea, dar... a uitat adresa. A uitat unde locuiesc el şi proaspăta lui mireasă.
În marea ei înţelepciune, viaţa e tolerantă şi plină de înţelegere cu toţi - proşti sau deştepţi, tineri sau bătrâni. Dacă ne-am uita mai atent în jurul nostru, am vedea că viaţa ştie să fie, atunci când trebuie, şi calină, şi plină de duioşii. Îmi amintesc de păţania unui prieten ai cărui bunici au decis să se despartă, taman la 83 de ani, pe motiv de neînţelegeri şi grave nepotriviri de caracter. Întrebat fiind, ca de la bărbat la bărbat, în ce constau mai precis aceste "nepotriviri", bătrânul s-a întunecat la faţă, a dat să spună şi s-a codit cu destulă jenă, după care şi-a luat inima în dinţi şi i-a mărturisit nepotului: "Băiete, nici nu ştiu cum să-ţi zic. Nu mai pot trăi nici o secundă cu bună-ta. Femeia asta vrea să mă omoare... Pune prea multă sare în ciorbă".
Oricât de grea ar părea uneori, viaţa nu e lipsită de umor, nici când rudele unui cerşetor descoperă la moartea lui că acesta dormea, de fapt, pe o saltea plină cu dolari, nici că un beţiv amnezic e lovit de o maşină, pentru ca a doua zi o
