Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Candidat PDL la şefia CJ Sibiu, caricaturist de ocazie. "Opera" sa a supărat însă BEJ care a declarat afişele nelegale

Publicat in Antena 3, vineri 8 iunie 2012 ·

Candidatul PDL la preşedinţia Consiliului Judeţean Sibiu, Cornel Ştirbeţ, a creat o caricatură reprezentându-i pe liderii USL şi a comandat afişe cu ea, pe care le-a distribuit în judeţ, informează Mediafax.

La sesizarea USL, Biroul Electoral Judeţean a declarat materialele nelegale şi a dispus îndepărtarea lor.

Deputatul PDL Cornel Ştirbeţ a creat o caricatură reprezentându-i pe cei doi lideri USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, sub forma unor marionete manevrate de Ion Iliescu, cu titlul "Cu un zâmbet comunist, viitorul va fi trist".

Afişe cu această caricatură au fost lipite, joi, în oraşele Sălişte, Miercurea Sibiului şi în municipiul Sibiu, în acesta din urmă fiind instalate şi bannere de mari dimensiuni, potrivit lui Cornel Ştirbeţ.

Atât primarul din Sălişte, Teodor Banciu (PNL), cât şi preşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, au făcut sesizări la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Sibiu.

"BEJ constată că aceste materiale au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale în materie şi, mai mult, conţin în mod nelegal semnul electoral şi denumirea prescurtată a unor formaţiuni politice", se arată în hotărârea BEJ Sibiu, care a dispus îndepărtarea acestor materiale.

În ceea ce priveşte afişele distribuite în Miercurea Sibiului, reprezentanţii BEJ au declarat că nu a fost făcută nicio sesizare.

Deputatul PDL Cornel Ştirbeţ a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă pe această temă, că îşi asumă creaţia acestor afişe.

"În această campanie electorală am lansat un proiect la nivel naţional, proiect serios, legat de reforma administraţiei, legat de regionalizare, am lansat două cântece care sper să devină şlagăre importante, cel puţin la nivelul regiunii Sibiu, şi ultima creaţie este această producţie semnată şi asumată. Ieri (joi - n.r.), în momentul în care a fost dif

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 36 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum o ora
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 2 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 39 minute
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Înghețarea ajutorului american pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru logistic din Polonia, confirmă premierul Tusk. „Prindeți-vă centurile, intrăm într-o zonă de turbulențe”

HotNews acum 23 minute
Decizia SUA de a îngheța ajutorul militar pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru din Polonia de sprijin logistic pentru Kiev, a indicat marți premierul polonez Donald Tusk. „Informațiile care vin de la frontieră, de la centrul nos

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

UPDATE - Zelenski spune că disputa cu Trump din Biroul Oval este „regretabilă” şi se declară gata să negocieze pacea. Comentariul vine înainte de discursul preşedintelui SUA în Congres şi după ce Washingtonul a suspendat ajutorul militar pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis marţi o declaraţie, cu câteva ore de adresarea lui Donald Trump către Congres, în care spune că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu preşedintele american „nu a mers aşa cum trebu

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°