Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moody's taie si spanzura: Statelor din zona euro, la rand la retrogradari

Publicat in Daily Business, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Evolutia situatiei din Grecia si Spania ar putea determina Moody's sa scada ratingul mai multor state din zona euro, inclusiv a celor ce beneficiaza de nota maxima "Aaa", precum Franta sau Germania, a prevenit agentia de rating financiar vineri.

"Recentele evolutii din Spania si Grecia ar putea determina masuri asupra notelor mai multor state din zona euro", a declarat Moody's intr-un comunicat.

In special, o iesire a Greciei din zona euro ar putea pune presiuni suplimentare asupra ratingurilor statelor din regiune, continua agentia. Aceasta s-ar traduce in pierderi substantiale pentru investitorii si titlurile grecesti atat direct din cauza conversiei din euro in moneda locala, cat si indirect din cauza puternicelor perturbari macroeconomice care ar urma, apreciaza Moody's, citata de Mediafax.

Riscul unei iesiri a Greciei din zona euro ameninta mai ales ratingurile de credit pentru Cipru (Ba1, perspectiva negativa), Portugalia (Ba3, perspectiva negativa), Irlanda (Ba1, perspectiva negativa), Italia (A3, perspectiva negativa) si Spania (A3, perspectiva negativa). Daca Grecia va iesi din zona euro, amenintand chiar supravietuirea monedei unice, Moody's "va examina toate ratingurile statelor din zona, inclusiv a celor cotate Aaa", ratingul cel mai mare, precum Germania si Franta.

Celelalte state ale zonei euro care beneficiaza de ratingul maxim Aaa din partea Moody's sunt Austria, Finlanda, Luxemburg si Olanda. In schimb, conform Moody's, "problema bancara a Spaniei este in mare masura specifica si nu ar trebui sa reprezinte o sursa majora de contagiune catre alte state din zona euro, cu exceptia Italiei, care depinde de asemenea din ce in ce mai mult de Banca Centrala Europeana pentru finantarea bancilor sale". Evolutia situatiei din Grecia si Spania ar putea determina Moody's sa scada ratingul mai multor state din zona euro,

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Victor Ponta după pozele publicate de Elena Lasconi, în care apare alături de Nicușor Dan și Florian Coldea: „Idiotul util al sistemului”

Libertatea acum 28 minute
Fostul premier Victor Ponta a reacționat vehement la acuzațiile aduse de Elena Lasconi, președinta USR, privind o presupusă întâlnire secretă cu Nicușor Dan și Florian Coldea.

UPDATE - Trump îl numeşte pe Marco Rubio consilier pentru securitate naţională, iar pe Mike Waltz îl trimite ambasador la ONU / Rubio îşi păstrează şi funcţia de secretar de stat / Reacţia lui Mike Waltz şi a Departamentului de Stat

News.ro acum 32 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că îl va numi pe secretarul de stat Marco Rubio în funcţia de consilier interimar pe probleme de securitate naţională, în locul lui Mike Waltz, pe care îl nominalizează pentru funcţia de ambasador la Organizaţ

Zelenski, despre acordul cu SUA privind mineralele: „Este cu adevărat echitabil”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodirmir Zelenski a salutat joi încheierea acordului cu Statele Unite privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei, pe care l-a numit „cu adevărat echitabil și corect”, prezentându-l drept primul

Consilierul pentru securitate națională al lui Trump, Mike Waltz, pleacă de la Casa Albă: „Președintele și-a pierdut încrederea în el de ceva vreme”

HotNews acum 4 ore
Consilierul pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, Mike Waltz, urmează să părăsească administrația în zilele următoare, au declarat pentru CNN două surse apropiate situației. Ar fi prima schimbare majoră de personal de la revenir

Procedura de supraveghere audio-video în şcoli, în Monitorul Oficial. Ministrul Educației: Școlile devin mai sigure şi prin monitorizarea audio-video neintruzivă

HotNews acum 5 ore
Ministerul Educaţiei a anunțat joi că ordinul privind supravegherea audio-video în școli a fost publicat în Monitorul Oficial, actul stabilind un cadru clar pentru instalarea şi utilizarea camerelor audio-video în scopul prevenirii violenţei şi asig

Trump spune că țările care cumpără petrol din Iran vor fi supuse sancțiunilor

Gandul acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, anunță, joi seara, că țările care cumpără petrol din Iran vor fi supuse sancțiunilor, a relatat SkyNews. Donald Trump a cerut, pe Truth Social, ca toate achizițiile de petrol iranian să înceteze „ACUM” – și spune că v

Produs retras de URGENȚĂ din magazinele Lidl România. Ar fi contaminat cu Salmonella

Cancan acum 4 ore
Alertă alimentară în rețeaua de magazine Lidl România! Un lot de semințe de susan a fost retras de urgență de la rafturi, după ce s-a constatat o posibilă contaminare cu bacteria Salmonella, periculoasă pentru sănătatea consumatorilor. Produsul retr

LIVE Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Cum poți găsi cea mai apropiată secție de votare

HotNews acum o ora
Alegerile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2025 au început în diaspora, joi seară, la ora 22.00, ora ora României., când s-au deschis primele secții de votare – cele din Auckland, Noua Zeelandă. Românii cu drept de vot din străinătate a

Cutremur în România, de 1 Mai. Unde s-a produs seismul

Botosani News acum 4 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,2, la adâncimea de 118.3 km, s-a produs, joi, la ora 12:43:01 (ora locală a României) în zona seismică Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (IN

Măsurile dispuse la nivelul Poliției de Frontieră în perioada minivacanța de 1 Mai

Ziua Constanta acum 10 ore
Având în vedere că de azi a început minivacanța de 1 Mai, a început să crească și numărul persoanelor și mijloacelor de transport care vor tranzita frontiera. Având în vedere că de azi a început minivacanța de 1 Mai, a început să crească și numărul

Vremea

București
acum

16°
joi

10°/25°
vin.

10°/22°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/27°
Iasi
acum

15°
joi

11°/25°
vin.

7°/20°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/29°
Constanta
acum

13°
joi

8°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/24°
vin.

9°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

12°
joi

9°/25°
vin.

7°/25°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°