Undeva, pe câmpuri pierdute la margine de Catania, sub un soare blând care trimite către pământurile Siciliei căldura primăverii timpurie, sute de români dau contur visului italian în care încearcă să-şi găsească un loc. Adunaţi de prin mai toată Oltenia care nu le mai oferea decât porţii mari de sărăcie şi deznădejde, oamenii robotesc din zori şi până-n seară, printre copacii pitici, la cules de portocale. Într-o zi bună, un culegător poate să bage în buzunar 50 sau chiar 60 de euro, dar este nevoit să ridice, pentru a-şi putea lua simbria, peste o tonă şi jumătate de portocale. Undeva, pe câmpuri pierdute la margine de Catania, sub un soare blând care trimite către pământurile Siciliei căldura primăverii timpurie, sute de români dau contur visului italian în care încearcă să-şi găsească un loc. Adunaţi de prin mai toată Oltenia care nu le mai oferea decât porţii mari de sărăcie şi deznădejde, oamenii robotesc din zori şi până-n seară, printre copacii pitici, la cules de portocale. Într-o zi bună, un culegător poate să bage în buzunar 50 sau chiar 60 de euro, dar este nevoit să ridice, pentru a-şi putea lua simbria, peste o tonă şi jumătate de portocale.

Viaţa printre portocali, martori muţi ai zbuciumurilor care-i încearcă pe culegători, nu-i deloc uşoară pentru nici unul dintre cei 300 de români care trăiesc de pe urma poamelor dulci-acrişoare care rodesc pe câmpurile din Paterno. Când norii nu se scutură peste livezi, portocalii înverziţi ce-şi poartă roadele sunt "atacaţi" de cum răsare soarele. Fiecare culegător îşi atârnă de gât propria găleată, se înarmează cu o forfecuţă şi se ascunde printre rândurile dese. Apoi, cu pricepere, dezgoleşte de rod pomişorul a cărui fructă îi asigură traiul, modest e adevărat, într-o Sicilie care pe unii dintre ei i-a adoptat de ani buni. La capăt de rând îl aşteaptă, cuminte, lădiţa goală ce trebuie umplută şi apoi dusă,