Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicamente pentru memorie in dosarul Spaga la Bac 2008

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Dosarul mitei de la Bac a fost trimis pe masa judecatorilor in august 2010, iar cei implicati invoca uitarea Dosarul "Spaga la Bac" 2008 a ajuns ieri la a douasprezecea infatisare in fata instantei de judecata a Tribunalului Vrancea. Judecatorul de sedinta a audiat inca un martor, propus in aparare de profesorul Anca Sonia Alexandrescu, principalul acuzat din dosarul instrumentat de procurorii anticoruptie de la Galati. Profesoara de franceza Paula Popescu, colega cu Anca Alexandrescu in comisia de examinare din sesiunea de vara a Bac-ului 2008, a depus marturie vineri cu privire la cele intamplate pe perioada examinarilor. Profesoara a declarat ca examinarea orala la disciplina limba franceza s-a derulat in mod obisnuit si precizat ca in opinia sa nu au existat elevi favorizati. Martorul nu le-a putut da insa informatii foarte clare judecatorilor precizand ca nu se afla intr-o relatie personala foarte apropiata de Anca Alexandrescu si avand in vedere si perioada scursa de la momentul examinarii. La termenul de la finalul lunii mai, judecatorul Costica Dita, presedintele Tribunalului, a respins cererea apararii prin care s-a solicitat incuviintarea unei expertize tehnice a inregistrarilor audio a interceptarilor telefonice. Cu toate acestea, inculpatii nu au renuntat la ideea de a solicita verificarea veridicitatii inregistrarilor audio, unii dintre ei sustinand ca acestea ar fi incomplete sau compilate pentru a sustine acuzatiile procurorilor DNA. Cu toate acestea, mai multi dintre martorii audiati de procurori au recunoscut pana acum atat ca au dat sume de bani pentru a promova sau pentru a obtine note mai mari. Dosarul a ajuns pe rolul instantei de judecata in august 2010, fiind initial trimis la Tribunalul Galati dupa care a ajuns la Tribunalul Vrancea, pe criterii de competenta teritoriala. De notat este si ca la termenul de ieri au lipsit si cei doi primari de

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum 57 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 29 minute
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 47 minute
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum o ora
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Vremea

București
acum

33°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

31°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°