Filarmonica Piteşti organizează joi, 14 iunie a. c., de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un concert simfonic. Orchestra Filarmonicii Piteşti, dirijorul Alexandru Ganea şi pianistul Csíky Boldiszár prezintă publicului pagini din B. Bartok („Dansuri româneşti” şi „Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră”) şi George Enescu („Suita I pentru orchestră”). Născut la Reghin, Csíky Boldizsár a demonstrat din copilărie surprinzătoare calităţi muzicale. A urmat Liceul de Artă din Târgu Mureş şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. A absolvit cursuri postuniversitare, precum şi cursuri de măiestrie în Ungaria, respectiv Germania şi Franţa. De-a lungul anilor a primit cinci premii naţionale de interpretare pianistică, a susţinut concerte cu toate orchestrele simfonice ale ţării şi a realizat numeroase înregistrări la radio şi televiziune. În 2004 primeşte Premiul „Cella Delavrancea”, acordat de maestrul Dan Grigore. În 2000 i s-a acordat titlul de solist permanent al Münchener Musikseminar, din Germania.
Ca artist interpret, a susţinut peste 700 de recitaluri şi concerte în România, Austria, Anglia, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Ucraina, Ungaria, Cehia şi Japonia. A colaborat cu dirijorii: Erich Bergel, Ion Baciu, Emanuel Elenescu, Petre Sbârcea, Ludovic Bacs, Sabin Pautza, Shinya Ozaki, Horia Andreescu, Cristian Brâncuşi, Theo Wolters, Alfonso Saura, Farkas Miklos, Edvard Tschivzhel etc. A cântat în formaţii de muzică de cameră alături de artişti renumiţi precum: Ruha István, Dan Grigore, Jandó Jenő, Luca Kustrich, Edvin Marton, Gaetano d’Espinoza, Ligeti Diana, Rolf Herbrechtsmeyer, Fenyö Laszlo, Valentin Arcu, Andreas Henkel etc. În prezent este conferenţiar universitar dr. la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, se arată într-un comunicat al Filarmonicii Pitești.