Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică are acum steaua ei pe Aleea Celebrităţilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) a primit azi o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului.

Directorul Teatrului Metropolis, actorul George Ivaşcu, a subliniat că marcarea centenarului scriitorului I.L. Caragiale este un prilej de a evidenţia ceea ce înseamnă şcoala românească de teatru: valoare, tradiţie şi continuitate, relatează Agerpres.

„Mă simt onorat să putem acorda această stea instituţiei care, cu măreţie şi blândeţe, a vegheat zborul nostru, al artiştilor, către împlinire, către năzuinţa de a trece dincolo de perfecţiune. Şi nu este deloc uşor pentru profesorii şcolii de artă, să şlefuiască valori, apoi să le urmărească fiecare pas din evoluţia lor, cultivându-le talentul, susţinându-le creaţia pentru a devenii creatorii de astăzi. Doresc să mulţumesc UNATC pentru că a format, a educat generaţii întregi de artişti din domeniul teatrului şi filmului şi pentru că promovează, cu sârguinţă, valorile artei teatrale şi cinematografice româneşti", a declarat George Ivaşcu.

El i-a invitat pe bucureşteni în centrul vechi al Capitalei unde începe, azi, cea de-a X-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti - festCO.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a înmânat rectorului UNATC, Adrian Titieni, placheta oraşului Bucureşti, în semn de recunoştinţă pentru meritul deosebit în formarea generaţiilor trecute şi viitoare de artişti şi o stea de aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, bijutier oficial al Walk of Fame Bucureşti.

Iniţiat de Cocor, Teatrul Metropolis şi primăria Municipiului Bucureşti, varianta românească a celebrului "Walk of Fame" a debutat în ianuarie 2011, găzduind până în prezent stelele a 17 personalităţi marcante din lumea teatrului şi filmului.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°