Camera de Comerţ şi Industrie Braşov a anunţat prelungirea intervalului de înregistrare şi depunere a proiectelor aferente Programului Operational Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa Prioritară 1 - Un sistem inovativ şi ecoeficient de producţie, Domeniul de intervenţie 1.1 – Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, in special a IMM, Operaţiunea a) Sprijin financiar în valoare de până la 1.065.000 lei acordat pentru investiţii în cadrul întreprinderilor mici şi mijlocii, până în data de 10 iulie.
Toate proiectele pot fi înregistrate online şi depuse până la această dată, urmând ca introducerea în SMIS şi evaluarea tuturor dosarelor să se realizeze după închiderea apelului de proiecte. Până acum au fost înregistrate un număr de 624 de proiecte.
Beneficiarii eligibili sunt întreprinderile mici şi mijlocii, iar printre cheltuielile eligibile se numără cele legate de achiziţia de teren, pentru clădiri şi instalaţii aferente construcţiilor, pentru achiziţia de bunuri din categoria mijloacelor fixe, precum achiziţia de instalaţii şi echipamente, achiziţia de mijloace de transport tehnologice care sunt strict necesare pentru şi legate de ciclul de producţie – construcţii şi industria extractivă. De asemenea, se vor finanţa cheltuieli pentru achiziţia de imobilizări necorporale, precum şi pentru achizitia de servicii de consultanţă.
Intensitatea maximă a ajutorului financiar nerambursabil este de 70% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici, respectiv 60% pentru întreprinderile mijlocii, dar nu mai mult de 1,065 milioane de lei.
Alocarea financiară totală pentru acest apel de proiecte este de 611,6 milioane lei. Perioada de implementare a proiectelor este de cel mult 2 ani de la data semnării contractului de finanţare. Camera de Comerţ şi Industrie Braşov a anunţat prel