Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinie Iulian Vâlvoiu: Nu Dinu ne-a dat pontul, domnule Săvulescu!

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Joi după-amiază, la Sport.ro, ciudatul domn Săvulescu a avut o tentativă nereuşită de a demonta ceea ce ProSport publicase în exclusivitate pe site şi în ziar câteva ore mai devreme: cei opt jucători de care Bonetti ar prefera să se despartă în această vară. "E total neprofesionist pentru un ziar să nu citeze sursa, să nu spună exact cine i-a furnizat informaţii care, de cele mai multe ori, s-au dovedit a fi neadevărate", a fost discursul domnului Săvulescu. Colegul Teo Udrea, aflat în studio, i-a temperat elegant avântul. Iar eu mă simt dator colegilor mei din secţie şi din breaslă, şi până la urmă, să fac anumite precizări.

În primul rând, nu-mi aduc aminte să-l fi văzut pe ciudatul domn Săvulescu să fi fost semnat la un articol de presă. Google-ul spune cu totul altceva: peste o sută de mii de articole despre acest personaj. Paranteză: după ce tastezi numele respectivului, primele informaţii sunt, de fapt, nişte fotografii cu muşchi şi cu priviri chiorâşe. Ale aceluiaşi ciudat domn Săvulescu. E greu să lupţi cu asemenea argumente, dar nu mă las, după cum vedeţi.

În al doilea rând, după celebra părere a ciudatului domn Săvulescu, noi, ziariştii, ar trebuie să defilăm cu sursele noastre, verificate în timp, aşa cum face dumnealui cu colecţia de maşini în revistele glossy. Fals, domnule Săvulescu! Nimic pe lumea asta nu vă dă dreptul de a judeca profesionalismul ori neprofesionalismul ziariştilor în funcţie de interesele dumneavoastră de moment. Poate că sunteţi acţionar-preşedinte-delegat la Dinamo, poate că aţi dat ori mai daţi şi acum bani la echipă, poate că ţineţi mult la Bonetti, dar nu aţi stat în niciun caz la vreo ediţie cu noi! Probabil că nici măcar nu ştiţi cum arată exact ziarul. Asta, între noi, ca de la neprofesionişti la acţionari.

Nu închei, înainte de a vă face totuşi o mărturisire: nu, nu Cornel Dinu ne-a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 11 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 51 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 56 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 11 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°