Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nou-promovatele au primit, oficial, licenţa de Liga I

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Cele patru cluburi nou-promovate în Liga I, CSMS Iaşi, Viitorul Constanţa, Gloria Bistriţa şi Gaz Metan Severin, au primit licenţa pentru sezonul 2012-2013 din partea Departamentului de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, a anunţat site-ul oficial al FRF.

Gaz Metan Severin va evolua în sezonul viitor în Liga I ca urmare a unei decizii a Comitetului Executiv al FRF, potrivit căreia ocupanta locului trei din Seria II a Ligii a II-a promovează în locul lui FC Timişoara, grupare care şi-a retras dosarul de licenţiere.

Dintre cluburile participante în Liga a II-a în sezonul recent încheiat, care au solicitat licenţă de Liga I pentru sezonul competiţional 2012-2013, au mai primit răspuns favorabil FC Bihor, CF Brăila şi FC Argeş, chiar dacă nu au reuşit promovarea.

Comisia de licenţiere a cluburilor - instanţa de fond a refuzat acordarea licenţei grupării Universitatea Craiova, motivând decizia prin „lipsa calităţii procesuale a solicitantului de licenţă şi pentru neîndeplinirea criteriilor sportive, de infrastructură, de personal şi administrative, juridice şi financiare“. Clubul Universitatea Craiova a fost exclus provizoriu de Comitetul Executiv al FRF anul trecut, această hotărâre fiind apoi validată de Adunarea Generală Ordinară a FRF din 14 mai. Împotriva hotărârii instanţei de fond, gruparea Universitatea Craiova a formulat o contestaţie la Comisia de Apel din cadrul Departamentului de licenţiere al FRF. Memoriul a fost respins ca netaxat, Comisia de Apel menţinând dispoziţiile Hotărârii nr. 33/25 mai 2012 a Comisiei de licenţiere a cluburilor. Deciziile Comisiei de Apel sunt definitive şi executorii pe plan naţional. Acestea pot fi atacate cu recurs la Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne.

Cele patru cluburi nou-promovate în Liga I, CSMS Iaşi, Viitorul Constanţa, Gloria Bistriţa şi Gaz Metan Severin, au primit lice

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 31 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 43 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 31 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°