În acest weekend are loc întrunirea tradițională a motocicliștilor, care vin din toată țara și chiar din străinătate la Seawolves Bike Fest. Manifestarea a ajuns la a cincea ediție și se desfășoară la campingul Tabăra Turist (lângă fosta discotecă Enigma, actualul Tribute), situat la marginea stațiunii Mamaia.
Din program nu lipsesc berea ieftină, romul de întâmpinare, concursurile pe mare și pe uscat, concertele rock pe o scenă de 50.000 de wați, folk-ul live și cântările haiducești în jurul focului de tabără, parada moto, late night show-ul interzis minorilor și inimilor slabe, iar la final - artificiile.
GALERIE FOTO DIN PRIMA SEARĂ A SEAWOLVES BIKE FEST
La festivalul moto au concertat vineri seara Old No 7, Sukar Nation, Ziua Liberă, The Takeoffs, Words on Sand. Sâmbătă sunt în program Zdob și Zdub, Trooper, Steelborn, Blind Spirits.
În fiecare seară, dupa show-ul de striptease, până la răsărit, va avea loc la foc de tabără (și departe de zona de odihnă) recitalul folk cu Silviu Covaci, care anul acesta va fi acompaniat și de un set de tobe. Maestru de ceremonii la eveniment este Cristian Hrubaru de la Rock FM.