Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii de la Papiu, față în față cu pușcăriașii!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Poliţia mureşeană derulează în parteneriat cu Penitenciarul Târgu Mureş un proiect de prevenire a delincvenţei juvenile intitulat „Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”. Proiectul se derulează în anul şcolar 2011-2012 şi constă în organizarea de întâlniri între grupuri de elevi de liceu şi persoane tinere închise.

Proiectul are ca scop informarea elevilor asupra aspectelor legale ce ţin de infracţionalitate şi conştientizarea consecinţelor pe care le implică aceasta, în sensul descurajării comportamentului infracţional.

O a opta astfel de întâlnire a fost organizată de ofiţeri din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, iar la aceasta au mai participat reprezentanţi ai Penitenciarului Târgu Mureş, ai Grupării Mobile de Jandarmi „Regele Ferdinand” Târgu Mureş şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, iar subiectele dezbătute au vizat aspecte legate de delincvenţa juvenilă, accentul fiind pus pe problematica violenţei, răspunderea penală a minorilor, fazele actului infracţional şi pragul delincvenţial, situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi minorii şi măsuri de prevenire a acestora etc. La activitate au participat 60 elevi de clasa a XI-a de la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”.

Prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile a constituit şi continuă să constituie una dintre problemele cele mai importante care se pun pe planul prevenirii criminalităţii. Această problematică este una actuală, caracteristică întreţinută de realitatea fenomenului infracţional în rândul tinerilor şi al adolescenţilor, iar dramatismul acestei situaţii este determinat de însăşi natura criminalităţii juvenile în care se întâlnesc, pe de o parte, lipsa capacităţii depline de înţelegere a semnificaţiei sociale a pedepselor şi în general lipsa de experienţă, care împinge adesea la fapte necugetate pe un adolescent abia ieşit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum o ora
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum o ora
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°