Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspiciuni de amantlâc între o profesoară şi un elev

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

La Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” din Suceava a izbucnit recent un scandal cu tentă amoroasă, după ce poliţia a început să ancheteze o presupusă idilă dintre un elev din clasa a XI-a şi o profesoară.

Totul a început cu zvonuri, vorbe purtate de unii şi de alţii, dar care au ajuns şi la urechile poliţiştilor, dar şi ale conducerii şcolii şi au dus la demararea unei anchete pentru a lămuri situaţia.

„Au fost nişte zvonuri, le-am auzit şi eu, cum că între un elevşi o profesoară ar exista o relaţie amoroasă. Am demarat o anchetă, am cercetat situaţia şi din spusele celor doi, ale elevilor şi ale altor persoane cu care am discutat, cele auzite nu se confirmă”, a declarat directorul colegiului, Corneliu Romaşcu.

Practic, la modul concret, nimeni nu a vrut să spună nimic, iar directorul Romaşcu susţine că a discutat cu toate persoanele care ar fi putut avea informaţii în legătură cu această presupusă relaţie.

„Din ce am discutat şi cu băiatul şi cu doamna profesoară, se pare că ar fi vorba despre o prietenie între familia elevului şi cea a doamnei profesoare, prietenie care fie a fost interpretată greşit, fie cineva rău intenţionat a aruncat această bârfă”, a mai spus directorul Corneliu Romaşcu.

Chiar dacă relaţia ar fi existat, elevul fiind major, nu se poate discuta despre o faptă penală

În ceea ce priveşte ancheta poliţiştilor, inspectorul principal Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a precizat că „poliţiştii au efectuat într-adevăr verificări la unitatea de învăţământ, luând declaraţii mai multor persoane, inclusiv elevului şi profesoarei”.

Gabriel Panţiru a mai declarat că nu există nici o plângere depusă cu privire la presupusa relaţie deplasată, poliţia demarând totuşi verificări pentru lămurirea situaţiei.

„Din verificările efectuate nu rezultă că s-ar fi c

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 47 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum o ora
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°