În istoria României, data de 10 februarie 1938 marchează instaurarea dictaturii regale impusă de Regele Carol al II-lea. Deși ea va dura doar până în septembrie 1940, soarta democrației românești fusese însă pecetluită. România va parcurge practic din acest moment, dictatură după dictatură. Regimul legionar, regimul antonescian, regimul comunist.
În seara zilei de 10 februarie 1938 s-a format guvernul condus de Patriarhul Miron Cristea. Om de aleasă cultură, un mare patriot, dar un slab politician. Alături de el, cei ce vor gira cu numele și reputația lor instaurarea dictaturii, vor fi oameni cu merite certe și excelenți politicieni, printre care 7 dintre foştii prim-miniştri ai României, respectiv mareșalul Averescu, Al. Vaida-Voevod, Gh. Gh. Mironescu, Constantin Angelescu, Nicolae Iorga, Gh. Tătărescu. Doi lideri marcanți, Iuliu Maniu şi Octavian Goga, au refuzat oferta Regelui Carol al II-lea.
Ziua următoare, 11 februarie 1938, a dezvăluit pe deplin ceea ce avea să urmeze. S-a decretat starea de asediu pe întreg cuprinsul țării și s-a instituit autoritatea militară. Au fost numiți prefecți de județe din rândul militarilor de carieră cu grad superior, respectiv de la gradul de maior în sus. A urmat apoi promulgarea legii pentru reprimarea unor noi infracțiuni, dată la scurt timp, precum și o serie de alte măsuri printre care și dizolvarea partidelor politice. Lua naștere partidul unic, Frontul Renașterii Naționale. Pe data de 14 august 1938 a fost promulgată reforma administrativă care împărțea țara în ținuturi conduse de rezidenți regali, numiți direct de Rege pe o perioadă de 6 ani. Carol al II-lea dorea de fapt să controleze totul. Celelalte unităţi administrative rămâneau pe mai departe judeţul, plasa și și comuna. Primarii însă nu mai erau aleși, ci numiţi. La drept vorbind și orice s-ar zice, comuniștii ce aveau să vină la guvernare peste foarte
