Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De teamă că vor pica, puţini elevi s-au înscris la bacalaureat. Tânărul Claudiu Iager din Timişoara e ferm: «Nu mă duc la Bac, vreau să fac bani»

Publicat in Libertatea, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Situaţie gravă în rândul elevilor de clasa a XII-a! La gândul că examenul de bacalaureat va fi greu, unii nici măcar nu s-au mai apucat de învăţat şi îşi caută acum servicii. Situaţie gravă în rândul elevilor de clasa a XII-a! La gândul că examenul de bacalaureat va fi greu, unii nici măcar nu s-au mai apucat de învăţat şi îşi caută acum servicii.

Peste 14.300 de elevi au fost aşteptaţi în acest an să se înscrie în prima sesiune a bacalaureatului, în Timiş. Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a primit însă doar 6.400 de dosare ale candidaţilor, în această săptămână. Potrivit reprezentanţilor ISJ, majoritatea celor care au renunţat la bacalaureat sunt cei din promoţiile trecute. Aceştia se pare că ar fi fost descurajaţi de dificultatea examenului de anul trecut.

Se face şofer de tir

Claudiu Iager (foto), 20 de ani, este unul din elevii care au picat bacalaureatul de două ori anul trecut. În sesiunea din vară a luat puţin peste 3, iar în toamnă, 2,55. Resemnat după cele două eşecuri, tânărul a stat mai întâi în şomaj, după care şi-a găsit un loc de muncă, într-o fabrică de pe lângă Timişoara. Între timp, a făcut şcoala de şoferi profesionistă şi se pregăteşte să plece la o mătuşă din Italia, care îl va ajuta să se angajeze ca şofer de TIR. “Nu mă duc la Bac, vreau să fac bani, nici n-am mai avut timp să învăţ. Materiile alea oricum nu îmi folosesc la nimic. Am să dau Bac-ul în alt an, când o să am timp. Acum, am şansa să fac nişte bani în Italia, să îmi croiesc un viitor”, a mărturisit acesta.

Proba de luni, 11 iunie, a examenului de bacalaureat, cea referitoare la evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, va fi susţinută de la ora 12.00, cu trei ore mai târziu faţă de anii precedenţi. Ministerul Educaţiei a explicat că motivul reprogramării începerii examenului se datorează desfăşurării, duminică, a alegerilor locale,

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 2 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°