Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paradisul femeilor - topul ţărilor în care femeile beneficiază de anumite privilegii

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Există ţări în care a fi femeie este sinonim cu discriminarea şi maltratarea. Însă, există şi alte ţări, considerate un adevărat paradis pentru femei, relatează tgcom.it.

Iată în cele ce urmează o listă cu ţările în care femeile beneficiază de anumite privilegii. Lider detaşat este Islanda, unde femeile au drepturi egale cu bărbaţii, în timp ce codaşele clasamentului sunt Afganistan şi Yemen.

Clasamentul a fost realizat de cotidianul britanic The Independent, în colaborare cu Equals, o asociaţie care reuneşte mai multe organizaţii caritabile ce militează pentru egalitatea de drepturi între reprezentanţii celor două sexe.

Clasamentul a ţinut cont de câţiva parametri, printre care politica, instruirea, ocupaţia şi indicatorii de sănătate. Islanda pare a fi locul perfect pentru a fi femeie. În schimb, dacă o femeie doreşte să facă politică, ţara care oferă cele mai multe oportunităţi este Rwanda, singurul stat din lume în care majoritatea parlamentarilor (45 din 80) sunt femei. La polul opus se află state precum Arabia Saudită, Yemen, Qatar, Oman şi Belize, în care nu există nici o femeie în parlament. Cele mai „privilegiate“ mame trăiesc în Norvegia, datorită riscului scăzut de mortalitate maternă (un deces la 7.600 de naşteri) şi ajutorului de specialitate acordat la toate naşterile.

În schimb, țara nerecomandată pentru a aduce pe lume un copil este Afganistan, unde o femeie are de 200 de ori mai multe şanse să moară la naştere decât din cauza unei bombe.

Cele mai bogate femei trăiesc în Luxemburg, în timp ce Qatarul este cel mai bun pentru femeile care doresc să urmeze o facultate, şase din şapte studenţi înscrişi fiind de sex feminin.

Femei de carieră

În ceea ce priveşte posibilitatea unei cariere şi funcţiile de conducere, clasamentul internaţional este condus de Thailanda, unde 45 la sută dintre funcţiile de con

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 22 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 2 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°