Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turul Ciclist al României. Croatul Matja Kvasina de la echipa din Tuşnad la un pas de a câştiga Mica Buclă

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Aşa cum era de aşteptat, etapa a opta a ediţiei din acest an Turului Ciclist al României a fost cea mai interesantă, dar şi cea mai dificilă, cu doar un sprint şi nu mai puţin de patru căţărări, dintre care ultima, chiar înainte de sosire, cu grad de dificultate foarte mare. Cursa s-a desfăşurat pe ruta Râmnicu Vâlcea - Novaci - Rânca - Vârful Păpuşa, traseu cu o lungime de 126 km, al cărui punct de maxim interes a fost noua şosea Transalpina, pe care s-a mers în premieră în Mica Buclă, până la o altitudine de 2124 m.

Startul s-a dat la Râmnicu Vâlcea şi la doar câteva secunde s-a produs prima desprindere Eduard Grosu (Romania), Christian Grazian (Friulli), Stefan Gaebel (Univega), Alexandru Ciocan (CS Otopeni) şi Dmytro Popov (Ukraine) instalându-se în fruntea plutonului. Cei cinci rutieri au continuat să se distanţeze, înainte de prima căţărare având un avans de 1 minut şi 25 secunde. Distanţa dintre evadaţi şi restul rutierilor s-a mărit cu fiecare kilometru astfel încât la km 63 au avut şi patru minute avans. După căţărarea de la Poienari, plutonul a început să recupereze din handicap, iar după sprintul de la Novaci, câştigat de Alexandru Ciocan, urmat de Popov şi Gaebel, avantajul celor cinci a început să scadă. Mai mult, după sprint, Popov nu a mai făcut faţă efortului şi a fost prins de pluton.

Marea căţărare, cu pante cu înclinaţii care variază între 5 şi 16 la sută abia începuse. În grupul evadaţilor, Eduard Grosu a atacat şi s-a distanţat la 7 secunde de Ciocan, Grazian şi Gaebel. În urmărirea tânărului rutier român au plecat însă Matja Kvasina, lider clasamentului general înainte de această etapă, Johannes Heider (UR - Krostitzer University), şi Victor De La Parte Gonzales (SP Tableware). Cu 15 km înainte de sosire, tripleta Kvasina, Heider şi De La Parte avea un avans de 55 de secunde de pluton, Andrei Nechita, cel mai valoros român

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 4 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 52 minute
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 3 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Olivia Hussey, cunoscută pentru rolul principal din „Romeo și Julieta”, a murit la vârsta 73 de ani

Adevarul acum 11 ore
Olivia Hussey, actrița britanico-argentiniană cunoscută pentru rolul său din adaptarea cinematografică din 1968 a piesei „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, a murit. Ea avea 73 de ani.

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 19 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°