Nu e zi lăsată de Dumnezeu ca nişte “fătuce" - vorba maestrului Ion Cristoiu - să nu-mi explice la televizor că “aceste alegeri sunt atipice", că “niciodată nu s-a mai întâmplat aşa ceva".
Ştiu că există o groază de politicieni şi vai, analişti, care au scris mai mult decât au citit, dar dacă cineva ar avea curiozitatea ar putea să-şi arunce ochii peste cartea regretatului Ioan Lăcustă, “Zece Alegeri Interbelice, 1919-1937: Cine a câştigat?", Editura Pro, 1995. Dau doar un citat pentru demagogii de azi pentru a învăţa că se poate şi mai “tare": Ion Mihalache spunea în “Adevărul" : “Nu e o simplă luptă electorală. E o luptă epopeică pe care o duce naţia, pentru liberarea ei de sub dictatură. Ţara e naţional-ţărănistă; dacă se făceau alegeri libere". Din acest punct de vedere Crin Antonescu e un biet novice….
Revenind la lucruri serioase trebuie spus, apăsat, că România se îndreptă spre falimentul intern al democraţiei. Nimic nu-i nou sub soare, iar ţara noastră a trecut prin acest experiment al alegerilor. Bătăi, declaraţii tâmpite, campanii făcute cu finanţare ocultă, candidaţi cu un IQ cât pisica mea…
Cu siguranţă, nu sunt singurul care şi-a dat seama că politica românească este la o cotitură. Că după 22 de ani, democraţia românescă este găunoasă şi că nu mai reprezintă nimic în ochii opiniei publice. Rămân obsedat de această cifră 22, pentru că tot după atâţia ani s-a sfărâmat România Mare, iar politicienii au avut cea mai mare vină.
Mimăm atât de bine democraţia, campaniile electorale încât, la prima vedere, putem fi declaraţi campioni! Să mă contrazică cineva dacă definiţia democraţiei: "Formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea" nu este valabilă şi se aplică în România.
Nu-mi cereţi soluţii pentru că nu am! Şi ca să fie clar, trebuie să
