Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul Philip a fost externat, cu o zi înainte de cea de-a 91 aniversare

Publicat in Antena 3, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Prinţul Philip, soţul suveranei britanice Elizabeth a II-a, internat luni într-o clinică londoneză pentru tratarea unei infecţii urinare, a fost externat sâmbătă, cu o zi înainte de cea de-a 91-a aniversare, informează bbc.co.uk.

Zâmbind, Philip a strâns mâinile angajaţilor spitalului şi le-a făcut cu mâna reporterilor adunaţi afară, la externare.

Prinţul Philip, duce de Edinburgh, a fost internat în spitalul King Edward VII din Londra, luni, la o zi după ce a asistat la procesiunea ambarcaţiunilor de pe Tamisa, în frig şi pe ploaie, în cea de-a doua zi de manifestări dedicate jubileului de dimanat al soţiei sale, regina Elizabeth a II-a. Infecţia urinară cu care a fost diagnosticat l-a împiedicat să participe la restul festivităţilor dedicate jubileului, ce au avut loc la Londra până marţi, însă starea lui de sănătate s-a ameliorat considerabil după internare.

Duminică, prinţul consort împlineşte 91 de ani, însă va petrece restul weekendului în privat, continuându-şi recuperarea, alături de regină la castelul Windsor, potrivit unui oficial de la palatul Buckingham.

Cuplul regal va decide dacă trebuie făcute schimbări în programul pe care îl are în următoarele zile. Regina Elizabeth şi prinţul consort urmau să găzduiască marţi o petrecere în curtea de la Sandringham, o proprietate a suveranei din Norfolk, iar apoi să facă o călătorie de două zile în regiunea East Midlands.

Este improbabil ca doctorii să considere că prinţul este într-o stare îndeajuns de bună pentru a participa la aceste evenimente, însă acesta s-a dovedit foarte serios în privinţa angajamentelor sale în trecut.

Cunoscut pentru energia sa, ducele de Edinburgh a mai fost spitalizat de urgenţă în decembrie, pentru o arteră coronariană obstrucţionată, o intervenţie care l-a împiedicat să participe la sărbătorile tradiţionale de Crăc

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum o ora
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 2 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 2 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 3 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Votați pentru Stațiunea turistică Tășnad ca „Destinația Anului 2025”

Buletin de Carei acum 2 ore
• publicat la: 4 martie 2025

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°