Profesoara universitara doctor Carmen Musat admite in “Observator Cultural” ca a citat nu din cartea mea, “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt” (Editura Politica, 1976), ci din articolul despre mine din Wikipedia, editia romaneasca. Admite ca nu a facut trimitere la aceasta sursa. Recunoaste, implicit, ca a ignorat cele trei avertismente ale administratorilor site-ului privind posibila lipsa de echilibru a textului, ca acel citat nu avea referinta obligatorie la original si ca si-a indus in eroare cititorii trimitand la o carte pe care nu o citise. Intreb din nou, asa crede doamna Musat ca se procedeaza in lumea academica? Nu crede ca ar fi un gest elocvent si util, l-as numi chiar exemplar, pentru studentii sai sa spuna clar si fara urma de echivoc ca se delimiteaza categoric de asemenea procedee? Ca nu e vorba de un banal “detaliu tehnic” ci de un procedeu reprobabil? Ca a a gresit, dar ca nu face din asemenea metode inacceptabile o practica curenta in modalitatea ei de a cita? Ca le repudiaza?
Scriam aici, pe “Contributors” pe data de 31 mai:
Pot paria ca profesoara universitara Carmen Musat, de profesie filoloaga, n-a deschis niciodata volumul si a citat prin copy and paste de pe internet. Ma rog, acolo unde se inventeaza citate si se spune apoi ca, indiferent daca autorul n-a spus acel lucru, l-ar fi putut spune, totul e posibil.
Ei bine, iata-ma si castigator de imaginar pariu. Nu credeam ca-mi vor mai reveni vreodata in minte versurile lui Paunescu: “Si ce se mai poate, cand totul se poate?” (evident, citez din memorie, recunosc acest lucru si previn cititorii). Profesoara universitara Carmen Musat, cadru didactic la Universitatea din Bucuresti si directoarea unui influent saptamanal cultural, admite ca abia dupa publicarea textului si dupa ce-am semnalat public acest lucru, si-a gasit timp sa mearga la biblioteca sa confrunte citatul (
