Potrivit sursei citate, Beckham, în vârstă de 37 de ani, face parte din lista celor 35 de jucători reţinuţi de selecţionerul Stuart Pearce. Pearce a trimis această listă la FIFA vineri, urmând ca până la 6 iulie, aceasta să fie redusă la 18 nume, din care trei jucători de peste 23 de ani.
Fostul jucător de la Manchester United şi Real Madrid, sub contrat cu Los Angeles Galaxy, nu a mai jucat la o competiţie internaţională din 2009, data ultimei prezenţe, a 115-a, în tricoul Angliei.
Potrivit presei britanice, Beckham ar putea fi coechipier în selecţionata Marii Britanii cu fostul său coleg de la Manchester United, galezul Ryan Giggs. Potrivit sursei citate, Beckham, în vârstă de 37 de ani, face parte din lista celor 35 de jucători reţinuţi de selecţionerul Stuart Pearce. Pearce a trimis această listă la FIFA vineri, urmând ca până la 6 iulie, aceasta să fie redusă la 18 nume, din care trei jucători de peste 23 de ani.
Fostul jucător de la Manchester United şi Real Madrid, sub contrat cu Los Angeles Galaxy, nu a mai jucat la o competiţie internaţională din 2009, data ultimei prezenţe, a 115-a, în tricoul Angliei.
Potrivit presei britanice, Beckham ar putea fi coechipier în selecţionata Marii Britanii cu fostul său coleg de la Manchester United, galezul Ryan Giggs.