Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nadal, în istorie la Roland Garros! Spaniolul mai are un pas pentru un record: şapte titluri la Paris! În finală dă peste Djokovic

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Rafael Nadal este foarte aproape de a rescrie istoria turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce s-a calificat ieri în finală. În semifinala spaniolă, "Matadorul" l-a spulberat pe David Ferrer cu 6-2, 6-2, 6-1 şi poate deveni primul jucător care câştigă trofeul de şapte ori.

Deocamdată, Nadal este la egalitate cu legendarul Bjorn Borg, iar singurul obstacol care îl mai împiedică este Novak Djokovic. Sârbul a urcat în finală după o victorie cu 6-4, 7-5, 6-3, în faţa lui Roger Federer. În acest an, Nadal şi Djokovic s-au întâlnit de trei ori, iar scorul îi este favorabil spaniolului, cu 2-1. Pe zgură, Rafa conduce cu 2-0.

ALTE ŞTIRI

SĂRITURI CU SCHIURILE

Morgenstern, oaspete la Râşnov

Sezonul de vară al Cupei FIS se deschide în premieră azi, la Râşnov, ocazie cu care va fi inaugurat pe plan internaţional şi complexul de trambuline. La start vor fi prezenţi câţiva din cei mai buni "zburători" ai lumii, Morgenstern, Kranjec sau Koudelka. Concursul se va desfăşura pe o trambulină K64, iar prima manşă va începe la ora 15.00.

TENIS

Se poartă military casual

Turneul feminin BCR Open (16-22 iulie, Bucureşti) a fost lansat ieri printr-un nou concept, "Tenisul care te cucereşte". Begu, Cadanţu, Dulgheru sau Olaru (foto) şi-au anunţat deja participarea la turneu şi au acceptat să promoveze întrecerea prin ţinute military casual, astfel încât să-i cucerească pe fani prin două arme, cu racheta şi cu farmecul lor.

RUGBY

România a învins Uruguay

Naţionala României a debutat cu victorie la IRB Nations Cup, după ce a învins ieri, la Bucureşti, echipa Uruguayului, scor 29-9. Pentru România au marcat Calafateanu (patru lovituri de penalitate), Manole (o lovitură de penalitate şi două transformări), Fercu şi Lemnaru (câte un eseu).

BOX

Meci Bute - Kelly P

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°