Dintre acestea, doar câteva au fost făcute publice, unele ajungând întâi la „urechile" presei şi apoi fiind popularizate de către Poliţia Vâlcea.
Centrul de Comunicare Judeţean Vâlcea precizează că în perioada campaniei electorale, în judeţul Vâlcea au existat mai multe incidente electorale. „Au fost semnalate 26 de incidente electorale, 16 în mediul rural şi 10 în mediul urban, patru dintre acestea neconfirmându-se în urma primelor verificări. Au fost acordate patru sancţiuni pentru distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a materialelor electorale (art. 103 lit.h din Legea 67/2004) şi au fost întocmite 19 dosare penale, în toate cazurile desfăşurându-se cercetări specifice, sub coordonarea procurorilor din cadrul parchetelor locale", a spus insp. Alina Teodorescu, „vocea unică" a purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.
Din păcate, la Vâlcea, multe dintre incidentele electorale din campanie, care apoi s-au constituit în dosare penale au fost ţinute departe de urechile presei şi nu întâmplător au fost mediatizate doar cele care, aşa cum se spunea într-un comunicat de presă al Poliţiei Vâlcea „în urma verificărilor realizate de către poliţişti şi a mediatizării unor materiale video, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a dispus...." inclusiv mediatizarea. Bătaie electorală de la Bălceşti, cea de la Sineşti, „mita electorală" cu premiile elevilor de la Vlădeşti şi distrugerea afişelor de la Costeşti au fost printre puţinele informaţii oferite presei pe tema campaniei.
Amendă pentru cei care continuă campania
„După încheierea acestei campanii, continuarea propagandei electorale prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum şi sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze anumite part