Timpul părea a nu avea margini pentru luptătorul în negru. În poziţie de relaxare, cu picioarele adunate sub el, cu ochii întredeschişi şi cu spatele drept, îşi împletea metodic, după o logică numai de el ştiută, degetele în secretul limbaj al kuji in-urilor. Liniştea de pe chipul său arăta că mintea sa se contopise deja cu universul, moment în care zece degete în formă de soare închideau ritualul pentru Buddha Amida. Calm, bărbatul îşi punea pe corp armele una câte una, nu înainte de a le privi critic pe toate feţele. Arcul, săgeţile şi, bineînţeles, faimoasa ninja to, în faţa căreia se închină înainte de a o atârna la spate.
În lumina palidă a lunii, umbra se strecura neauzită în noapte, mulându-se pe acoperişul caselor şi îmbrăţişând mut ţiglele. Corpul felin desena curbe şi frânturi când se deplasa, iar privirea-i ageră cuprindea totul în marea de linişte de sub el. La casa cu pricina se opri puţin şi se lipi de creasta acoperişului, studiind terenul care-i putea aduce ultima luptă. Pe adversar l-a dibuit repede, chiar dacă acesta înţepeni într-o poziţie ofensivă cu shinai-ul deasupra capului. Cu un salt prin fumul hornului, ninja ateriză pe terenul plat în stilul păianjen, ghemuit, cu palma stângă pe sol şi cu braţul drept la spate, pe mânerul sabiei.
De minute bune stăteau nemişcaţi, privindu-se fix şi evaluându-se reciproc. Fiecare clipire dura fracţiuni de secundă, parcă nelăsând genele să tulbure concentrarea. Totul era calm şi respiraţie, în spatele cărora stăteau muşchi şi oţel gata să erupă. Şi a erupt. Mai întâi adversarul, care-şi lansă kiai-ul în valuri vibraţionale menite să înspăimânte...
Criza la ţară
De când a venit criza, şi la noi în sat totul s-a schimbat. Până şi tricolorul de pe turla bisericii, rămas de la alegerile trecute, nu mai fâlfâia atât de semeţ. Animalele erau mai posace, iarba abia se mai îndura să crească,
