Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi la Iaşi pentru consum de băuturi alcoolice lângă secţiile de vot şi continuarea campaniei electorale

Publicat in Adevarul, duminică 10 iunie 2012 ·

Oamenii legii au dat două amenzi de câte 200 de lei unor bărbaţi care au băut bere în apropierea secţiei de votare, dar şi un avertisment scris pentru unul care la Târgu Frumos îi spunea unei femei cu cine să voteze.

"În cursul zilei de 10.06.2012, ora 11.00, preşedintele secţiei de votare nr.1 Bivolari a sesizat faptul că în perimetrul celor 500de metri, arondaţi secţiei de votare se comercializează şi se consumă băuturi alcoolice. În urma verificărilor efectuate de poliţişti la faţa locului au fost identificaţi C. Costel şi H. Marian care consumau câte o bere spunând că au fost serviţi de către C. Romeo, administratorul magazinului alimentar", au anunţat oamenii legii.

REZULTATE ALEGERI LOCALE Pot vota 684.480 de ieşeni. Candidează 872. Află rezultatele votului, duminică, pe adevarul.ro

Administratorul a afirmat că le-a cerut consătenilor să consume berea acasă. Cei doi bărbaţi au primit câte o amendă de 200 de lei, iar administratorul barului a fost sancţionat cu avertisment. Tot cu avertisment scris a fost sancţionat şi Lucian S., de 25 de ani, care la Târgu Frumos ducea oamenii la secţia de vot şi le spunea cu cine să voteze.

Sesizarea a fost făcută de preşedintele Biroului Electoral din Tg. Frumos. "Lucian S., din oraşul Târgu Frumos, se afla împreună cu o femeie de 43 de ani din localitate şi pe care a condus-o la sediul secţiei de votare, urmând ca aceasta să voteze cu un anumit candidat indicat de tânărul în cauză. S. Lucian a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris, pentru continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale", au anunţat oamenii legii.

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012

Citeşte aici detalii despre toţi candidaţii din toate judeţele României şi urmăreşte pe paginile locale rezultatele alegerilor locale.

„Adevărul“ îţi prezintă candidaţii din toate judeţele din România

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, după discuția de la Vilnius cu Nicușor Dan: „Îi mulțumesc pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României”

HotNews acum 7 ore
Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au avut luni o întrevedere bilaterală în marja summitului „București9” organizat la Vilnius. Cu această ocazie, cei doi au discutat despre eforturile diplomatice pentru pace și consolidarea sancțiunilor, iar Dan a c

Dominic Fritz și-a anunțat colegii că va candida pentru șefia USR: „Nu voi fi un președinte mereu convenabil” / El propune ca USR să devină un partid de centru

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al USR și primarul Timișoarei Dominic Fritz și-a anunțat luni seara, pe grupurile interne ale partidului, candidatura la șefia formațiunii politice. Într-un mesaj care se întinde pe aproape două pagini, obținut de HotNews, el

Călin Popescu Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită 800.000 de dolari de la Fujitsu

HotNews acum 11 ore
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care a fost acuzat de DNA că în perioada 2007-2008, când era prim-ministru, a primit de la compania Fujitsu Siemens Computer

Premierul Donald Tusk va cere un vot de încredere în Seimul polonez. Decizie luată după înfrângerea suferită de candidatul coaliției la prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunţat luni că va cere în curând votul de încredere în parlament pentru guvernul său de coaliţie după victoria candidatului naţionalist Karol Nawrocki la alegerile prezidenţiale de duminică, relatează AFP şi Reu

Trump este pregătit să se întâlnească cu Zelenski și Putin, dacă aceștia vin la masa negocierilor

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump rămâne „pregătit” să se întâlnească în Turcia cu omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, a declarat luni purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP. Președintele Trump „a

Marius Tucă Show începe marți, 3 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicușor Dan: „Un termen realist pentru formarea Guvernului este de două săptămâni”. Ce a spus președintele despre desemnarea premierului

Adevarul acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat luni de la Vilnius că un termen realist pentru formarea noului Guvern este de două săptămâni. El a subliniat că desemnarea unui premier va avea loc doar în momentul în care va exista o susținere parlamentară solid

Novak Djokovici a obţinut victoria cu numărul 100 la Roland Garros / S-a calificat în sferturi la Openul Franţei pentru a 19-a oară

G4Media acum 8 ore
Sârbul Novak Djokovici, cap de serie 6, a reuşit, luni, victoria cu numărul 100 la Roland Garros, după ce a trecut de britanicul Cameron Norrie, locul 81 mondial, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă

Când vor fi virate alocațiile, indemnizațiile și pensiile în luna iunie? Calendarul plății drepturilor sociale

Mediafax acum 10 ore
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile din subordine sau în coordonare au luat măsuri pentru ca plățile către beneficiari să fie făcute fără sincope și în această lună în care este minivacanța de Rusalii. „

Ștefan Popescu: „Am dat prea multă importanță vizitei lui Nicușor Dan în Polonia”

Gandul acum 7 ore
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, Ștefan Popescu, diplomat și analist român, a discutat despre viitorul Europei, dar și despre vizita lui Nicușor Dan în Polonia. Urmăriți aici, integral, emisi

Vremea

București
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/29°
vin.

18°/28°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/30°
mie.

19°/23°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/28°
mie.

16°/26°
joi

17°/29°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/30°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

17°/29°