4 aprilie 1987, Bârca-Piscu Sadovei
După o tentativă de fotbal pe linie (uliţă) şi după ce ne reafirmăm ataşamentul faţă de apa distilată, o luăm către Piscu Sadovei, locul natal al tânărului şi talentatului poet Constantin Preda. Densitate mare la masă: A.P., bunicul meu, Valeriu Popa, Ştefan, Elvira şi Rodica Pană, Gică Ionescu, domnul Milu, tânăra şi frumoasa Patricia, împreună cu doctoriţa care îi este mamă, oameni de-ai satului şi lăutari ţigani. N-au putut veni cu noi Florin Bădeancă (fost primar de Bârca, actualmente şef de CUASC) şi prietenii săi, care, atunci când am trecut pe la Segarcea, se întreţineau cu tovarăşul Cojocaru (unul dintre liderii judeţului). Valeriu Popa l-a avertizat pe tovarăşul Cojocaru, după o examinare bioenergetică sumară, că este în mare pericol, datorită stresului şi vieţii agitate pe care o trăieşte.
Orice masă la care participă A.P. se încarcă de atmosfera ce duce cu gândul la nuntă. Şi nu numai pentru că avem mereu chitara cu noi. Oamenii vor să fie deştepţi, vor să se afirme, chiar dacă uneori îşi mai dau în petic. Oricum, la mesele cu A.P., alcoolul este înlocuit cu dialog şi cu cântec. Recompunem atmosfera Cenaclului. Eu cânt “Cetăţeanul turmentat”, “Pământul din lună”, “Fânul e baza”, “Dreptul la boală”, “Vai, ce mic oraş”, “Lemn de foc”, “Dreptul la dragoste”, “Trenul spre neant”, “Amor cubist”, “Acelaşi basm”, “Artist neînţeles – Să faci pe prostul”. Tata recită din Beniuc, Esenin, Rilke şi din poezia proprie, acordând un spaţiu special nu atât recitării, cât explicării lui Bacovia. Pe nisipurile Olteniei, cântăm folclor maramureşan, “Let it be” (din Beatles) şi cântecele de succes ale Cenaclului, “Niciodată” şi “Castelul”. Lăutarii aduşi de familia Preda nu prea au de lucru. Frumoasa Patricia stăpâneşte foarte bine engleza. Folosesc prilejul pentru a aplica practic ceea ce deprind la meditaţii.
Un Gică
