Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Matt Damon şi Tom Cruise, împreună în "Cei şapte magnifici"

Publicat in Gandul, duminică 10 iunie 2012 ·

Matt Damon şi Tom Cruise ar urma să joace împreună, alături de Morgan Freeman şi Kevin Costner, într-o adaptare după "Cei şapte magnifici", celebrul western realizat în 1960 de John Sturges, relatează presa britanică citată de moviehole.net.

Matt Damon ar fi cel mai recent nume cooptat în distribuţia producţiei MGM. Acesta ar urma să îl interpreteze pe Vin, jucat de Steve McQueen în filmul original.

Numele lui Tom Cruise a fost vehiculat anterior, celebrul actor urmând să preia rolul pe care l-a avut Yul Brynner (Chris) în filmul lui Sturges. Potrivit presei, Cruise ar fi făcut o listă cu actori de primă mână, care să i se alăture în acest remake.

Morgan Freeman ar putea fi personajul negativ Calvera, în timp ce Kevin Costner l-ar putea interpreta pe Britt.

"MGM investeşte foarte mulţi bani în acest film şi au vrut nume de top pentru rolurile principale", a spus o sursă citată de The Sun.

Este de aşteptat ca pelicula să aibă unul dintre cele mai mari bugete din toate timpurile şi, potrivit imdb.com, aceasta urmează să fie lansată în 2015.

Yul Brynner, Eli Wallach, Steve McQueen, Charles Bronson şi Robert Vaughn, care au făcut parte din distribuţia peliculei originale, au devenit unii dintre cei mai cunoscuţi actori ai Hollywoodului, în timp ce "Cei şapte magnifici/ The Magnificent Seven" este unul dintre cele mai populare westernuri.

Matt Damon şi Tom Cruise ar urma să joace împreună, alături de Morgan Freeman şi Kevin Costner, într-o adaptare după "Cei şapte magnifici", celebrul western realizat în 1960 de John Sturges, relatează presa britanică citată de moviehole.net.

Matt Damon ar fi cel mai recent nume cooptat în distribuţia producţiei MGM. Acesta ar urma să îl interpreteze pe Vin, jucat de Steve McQueen în filmul original.

Numele lui Tom Cruise a fost vehiculat anterior, celebrul actor urmând să preia

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan a fost primit de Donald Tusk la sediul guvernului din Varșovia

HotNews acum 2 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, face duminica aceasta prima vizită externă de la victoria sa de acum o săptămână. Nicuşor Dan a fost primit duminică de premierul polonez Donald Tusk la sediul guvernului de la Varșovia, unde cei doi vor avea o discuț

Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Niciodată diaspora nu a fost mai aproape de țară

Mediafax acum 2 ore
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara granițelor României, fie că aparțin comunităților istorice din jurul granițelor sau diasporei românești. Aceasta zi ne amintește de valorile fun

45.000 de locuințe fără electricitate în Nisa după un act de vandalism asupra rețelei

Mediafax acum o ora
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un incendiu a izbucnit la un transformator electric situat în vestul orașului Nisa, în cartierul Les Moulins, provocând o pană de curent care a afectat peste 45.000 de gospodării din Nisa, Cagnes-sur-Mer și Saint

Slănină cu boia contaminată cu Listeria, retrasă din magazinele Penny. Oamenii, rugați să nu o consume

HotNews acum o ora
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes, potrivit News.ro. Este vorba d

Coreea de Nord a arestat trei oameni, după accidentul de la lansarea unei nave de război. Kim Jong-un denunţase un „act criminal”

Libertatea acum 2 ore
Coreea de Nord a decis ca trei oficiali responsabili de construcția unei noi nave de război să fie arestați, după un accident produs săptămâna aceasta pe un distrugător, potrivit agenției oficiale de presă KCNA, citată de AFP.

Avertizare cod portocaliu în București: ploi torențiale și vreme deosebit de rece

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă în intervalul 25 – 28 mai 2025, însoțită de o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale.

Cod portocaliu de ploi abundente în sudul şi centrul Moldovei şi în Muntenia

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis un Cod Portocaliu de precipitaţii importante pentru sudul şi centrul Moldovei şi majoritatea regiunii Muntenia, valabil din seara zilei de sâmbătă până marţi dimineaţa. Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează asupra

Capitala, sub cod portocaliu de vreme rea

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis cod portocaliu de vreme rea pentru Bucureşti, valabil până marţi, la ora 10. Duminică, vremea va fi închisă şi deosebit de rece pentru această perioadă. Tempoar va ploua şi mai ales pe parcursul n

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 12 judeţe; cod galben în 24 de judeţe

Ziarul Financiar acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, avertizări cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pe râuri din aproape toată ţara. De duminică, de la ora 12:00 până marţi, la miezul nopţii, pe râurile din bazin

Tragere LOTO duminică, 25 mai. Sume importante puse în joc la Joker și 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 25 mai, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/18°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°