A fost odata un politician liberal, al carui partid voia sa desfiinteze Ministerul Dezvoltarii, daca ajunge la guvernare. Dar iata ca soarta i-a pus in maini tocmai acest minister si, din 2009, Dirk Niebel (FDP) se lupta cu zmeii Opozitiei, ca sa faca treaba. Proiectele lui se intind pana departe, peste hotare. In timpul unei vizite din martie in indepartatul Afganistan, pe ministru l-a prins vraja Orientului si si-a cumparat un covor. Un covor mare, de noua metri patrati. Si fiindca in avionul "normal" nu l-a putut lua cu el, ministrul a apelat la servicii. La serviciile speciale, mai bine zis. Caci covorul a zburat, doua luni mai tarziu, peste mari si tari, cu avionul BND, al serviciilor germane de informatii. Si a ajuns la destinatar, nevamuit. Acum, scandalul "covorului zburator" al lui Niebel a prins aripi.
Dupa informatiile de vineri ale Deutsche Presse Agentur, BND n-ar fi stiut ca marfa de transportat era un bun privat. Versiunea acestora este ca era vorba de "un cadou oficial", facut la Kabul oaspetelui german. BND-ul zice ca "s-a presupus ca era vorba de un bun «de serviciu»". Asa ca seful BND, Gerhard Schindler, l-a adus in Germania si l-a predat destinatarului, fara vreo umbra de gand ca ar fi trebuit sa-l treaca prin vama.
Treaba ar fi trecut neobservata, daca nu si-ar fi bagat nasul presa. Astfel, s-a aflat despre "itele" covorului de noua metri patrati, cumparat in luna martie la Kabul, cu 1.400 de dolari. Ministrul nici macar nu l-ar fi cumparat dintr-un magazin de pe strada, ci de la un comerciant care si-a desfacut oferta, in toata splendoarea ei, la ambasada germana din capitala afgana. Purtatorul de cuvant al lui Niebel, Rolf Steltemeier, a confirmat locul achizitiei. Un alt purtator de cuvant, al Ministerului de Externe german, a refuzat sa faca declaratii pentru Die Zeit, daca "astfel de afaceri private se obisnuiesc in ca