Constantina şi 300 de copii de la ţară au primit daruri de la Evenimentul zilei şi Dinamo.
FC Dinamo s-a alăturat campaniei „O șansă copiilor de la țară” și a adus micuților din Brezoaele 300 de pungi cu cadouri
O mare de copii agitaţi şi plini de energie. Sunt vreo 300 pe terenul de sport al şcolii din comuna Brezoaele. Aveau competiţii şi ştiau că, la sfârşit, îi vor aştepta surprize.
Ziua copilului trecuse fără nimic senzaţional, însă acum ştiau că vine la ei echipa campaniei "O şansă copiilor de la ţară".
Constantina, o puştoaică de 12 ani, era la prima întâlnire cu liceenii din Capitală. Emoţiile erau enorme şi inimioara sta să-i sară din piept. Avea să-mi povestească despre toate acestea atunci când am întâlnit-o la marginea terenului.
I-am remarcat tristeţea şi, din tot grupul din jur, am ales să-i aflu povestea.
Constantina înţelege că părinţii ei sunt săraci
Constantina nu câştigase nimic la probele sportive la care participase. Stătea pe iarbă prinvind la copiii care se bucurau de cadourile primite ca premii. Mi-a plăcut numele ei special şi felul în care îl rosteşte.
Mi-a vorbit despre pasiunea ei pentru cărţi şi literatură. E fericită când are ce să citească; ia de la bibliotecă, dar ar vrea să aibă cărţile ei. Nu are cum. Familia ei este săracă, iar toţi banii îi folosesc ca să-l crească pe frăţiorul de 5 luni.
“Am câteva cărţi. Le-am citit de nenumarate ori pe ale mele, de m-am plictisit. Vreau şi alte cărţi, dar azi n-am câştigat nimic!", oftează fetiţa de 12 ani.
I-am alungat repede tristeţea şi i-am promis că vom avea grijă ca biblioteca ei să prindă contur. Editura Carminis şi Evenimentul zilei i-au oferit primele cărţi. Dar în punga cu daruri mai existau jucării de la Noriel şi Hopasus.ro, prăjituri şi alte dulciuri de la Cofetăr