Până la ora 15.00, numărul incidentelor electorale înregistrate în judeţ a fost destul de mic. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava, între orele 7.00-15.00 s-au consemnat 22 de sesizări, dintre care 13 nu s-au confirmat.
„În urma verificărilor efectuate, s-au confirmat patru sesizări, una privind furtul unei ştampile dintr-o secţie de votare din municipiul Suceava, una referitoare la desfacerea de băuturi alcoolice în perimetrul unei secţii de votare din municipiul Suceava, iar două sesizări vizau aspecte legate de procesul electoral, ce au fost soluţionate de preşedinţii secţiilor de votare. A fost aplicată o sancţiune contravenţională conform Legii nr. 67/2004”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.
Alte cinci sesizări adresate poliţiei erau în curs de cercetare. Dacă o parte dintre incidente s-au confirmat şi au fost cât se poate de serioase, altele sunt de-a dreptul hilare. Astfel, un sucevean a sunat la 112 să reclame că nu are destul tuş pe ştampila de vot, în timp ce un altul a reclamat că tuşul a trecut prin buletinul de vot.

Alte cinci