Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olanda riscă totul contra Germaniei

Publicat in Adevarul, duminică 10 iunie 2012 ·

Selecţionerul Van Marwijk pregăteşte o echipă super ofensivă pentru meciul cu Germania, în care olandezii n-au decât varianta victoriei după eşecul cu Danemarca.

Olanda, echipa cu cei mai buni atacanţi de la Euro, n-a reuşit să înscrie niciun gol cu Danemarca, formaţia considerată cea mai slabă din grupă şi, dintr-o candidată serioasă la trofeu, tremură acum pentru calificarea în

sferturi.

Selecţionerul batavilor, Bert Van Marwijk, a mizat obsesiv pe sistemul cu un singur atacant central, ca să facă loc în echipă pentru două extreme rapide, ignorând că are în lot doi „killeri" de careu cu care nu se poate lăuda nicio altă echipă de la Euro, golgheterii din Anglia şi Germania, Van Persie şi Huntelaar. Cu Danemarca, titular a fost primul, dar căpitanul lui Arsenal a ratat din toate poziţiile.

Huntelaar, lângă Van Persie

În următorul meci, cu Germania, presat de presă, public, dar, mai ales, de lipsa de eficienţă din jocul cu danezii, Van Marwijk pregăteşte un prim „11" cu cei doi titulari, conform ziariştilor din Olanda. Nu va schimba însă sistemul, va juca tot 4-2-3-1, dar îi va rezerva lui Van Persie un rol lateral, în banda stângă, acolo unde a jucat Afellay cu Danemarca. Pe cealaltă extremă va fi tot Robben, un alt „ratangiu" cu echipa lui Morten Olsen, iar Huntelaar, golgheterul preliminariilor pentru Euro, cu 12 reuşite, va fi trimis în centrul atacului.

Acum trebuie să batem Germania

„Am jucat foarte bine în primele 20 de minute, ne-am creat multe şanse şi, dacă am fi reuşit să înscriem măcar o dată, ne-am fi făcut meciul mai uşor. Nu numai Van Persie a ratat, toţi cei din atac au fost imprecişi. Am avut şi un penalty clar neacordat. Pur şi simplu, mingea nu a vrut să intre în poartă, iar în condiţiile astea nu ai ce face", a declarat plin de frustare selecţionerul Van Marwijk. „Acum e însă cla

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum o ora
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 3 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 4 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 2 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 2 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-1°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/-0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/1°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°