Incidentul a avut loc duminică dimineaţa şi a fost raportat la 112, persoana care a sesizat anunţând că într-un campus universitar din sectorul 1 a fost înjunghiată o persoană, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei. Surse judiciare au precizat că tânărul înjunghiat avea 21 de ani şi era student la Management Agrozootehnic.
Din primele verificări s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, un grup de persoane a adresat cuvinte jignitoare unei tinere, iar în apărarea ei au intervenit prietenii cu care aceasta se deplasa. Ulterior, în altercaţia între cele două grupuri, tânărul a fost înjunghiat.
Autorul a fugit de la faţa locului, iar tânărul înjunghiat a fost transportat la spital, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, însă nu a putut fi salvat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei fac cercetări pentru identificarea autorului şi stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Incidentul a avut loc duminică dimineaţa şi a fost raportat la 112, persoana care a sesizat anunţând că într-un campus universitar din sectorul 1 a fost înjunghiată o persoană, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei. Surse judiciare au precizat că tânărul înjunghiat avea 21 de ani şi era student la Management Agrozootehnic.
Din primele verificări s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, un grup de persoane a adresat cuvinte jignitoare unei tinere, iar în apărarea ei au intervenit prietenii cu care aceasta se deplasa. Ulterior, în altercaţia între cele două grupuri, tânărul a fost înjunghiat.
Autorul a fugit de la faţa locului, iar tânărul înjunghiat a fost transportat la spital, unde a fost supus