Acordul de salvare a bancilor spaniole a fost asteptat de toata lumea, astfel incat poate parea doar un nou mic pas catre rezolvarea crizei datoriilor din zona euro, dar este de fapt un moment extraordinar, avand in vedere marimea economiei Spaniei, comenteaza publicatia britanica The Guardian, citata de Mediafax.
La redeschiderea pietelor financiare, luni, dealerii vor decide daca sunt convinsi de actiunea liderilor din zona euro sau se vor intreba care va fi urmatoarea tara victima. Italia, vazuta ca urmatoarea piesa de domino care urmeaza sa cada, ar putea fi viitoarea tinta a unui atac concertat. Daca scenariul din ultimii doi ani se va repeta, preturile actiunilor vor creste in semn de usurare ca s-a facut ceva.
In zilele si saptamanile care vor urma tendinta descendenta a pietelor va reveni, dupa ce investitorii isi vor reaminti ca Spania se afla intr-o recesiune grava, cu un sfert din forta de munca aflata in somaj, existand slabe sperante ca guvernul de la Madrid sa respecte tinta deficului bugetar convenita cu Comisia Europeana.
Presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a decis mentinerea dobanzii de politica monetara la nivelul de 1% si sa nu ofere noi imprumuturi ieftine bancilor, desi este aproape sigur ca va fi nevoit sa ia in curand noi masuri de sustinere. Si de parca nu ar fi de ajuns pentru economia mondiala, cresterea economica din Statele Unite si China incetineste. Acordul de salvare a bancilor spaniole a fost asteptat de toata lumea, astfel incat poate parea doar un nou mic pas catre rezolvarea crizei datoriilor din zona euro, dar este de fapt un moment extraordinar, avand in vedere marimea economiei Spaniei, comenteaza publicatia britanica The Guardian, citata de Mediafax.
La redeschiderea pietelor financiare, luni, dealerii vor decide daca sunt convinsi de actiunea liderilor din zona