Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Votare cu scântei

Publicat in Adevarul, duminică 10 iunie 2012 · ·

Scrutinul de duminică nu a fost scutit de incidente, dar acestea nu au viciat decisiv rezultatele.

De la deschiderea urnelor şi până la ora 16.00, peste 680 de incidente electorale, dintre care 229 confirmate, au fost semnalate autorităţilor. Potrivit oficialilor Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), 80 dintre acestea confirmate au fost promisiuni de bani în schimbul votului. Cele mai multe sesizări de incidente au fost semnalate din Bucureşti (141) şi judeţele Argeş (58) şi Dâmboviţa (46).

Oamenii legii au aplicat 78 de sancţiuni, în valoare totală de 51.600 de lei. Un număr de 41 de mandate pentru funcţia de preşedinte de consiliu judeţean, 1.338 de mandate de consilier judeţean, 3.187 mandate de primar şi 40.311 mandate de consilier local au fost atribuite în urma scrutinului de duminică. În vederea scrutinului pentru alegerea reprezentanţilor administraţiei publice locale au fost organizate 18.133 de secţii de votare. Până la ora 17.00, 39,01% din alegători s-au prezentat la vot. Dintre aceştia, 33,55% au fost din mediul urban şi 46,47% din mediul rural. Cea mai ridicată prezenţă a fost înregistrată în judeţul Ilfov (45,47%), iar cea mai mică în judeţul Timiş - 32,34%.

Politicieni cu capul în nori

Încă de la primele ore ale dimineţii, atunci când s-a dat „start vot" pentru alegerile locale, secţiile au devenit rapid spaţiul tensiunilor şi al greşelilor. Pe lângă diverse scandaluri între candidaţi, mită sau fraude electorale, n-a lipsit nici demagogia unora dintre politicieni.

Preşedintele PNG, Gigi Becali, candidat la Primăria Capitalei şi patronul clubului sportiv „Steaua Bucureşti", nu a mai avut răbdare să intre în cabina de vot. Politicianul a considerat că nu trebuie să respecte legea şi a decis să voteze direct pe masa comisiei electorale. În mod normal, votul ar fi trebuit să fie anulat, însă p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 46 minute
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 40 minute
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

CSM, aviz negativ pentru proiectul legat de pensiile speciale ale judecătorilor și procurorilor. Motivele de nemulțumire ale magistraților

HotNews acum 17 minute
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ, marţi, proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor privind modificarea pensiilor magistraţilor, informează Agerpres. Proiectul cu privire la pensiile magistraţil

Când începe procesul împotriva lui Andrew Tate în Marea Britanie. Influencerul, acuzat de abuz sexual și fizic

HotNews acum 34 minute
Andrew Tate va fi judecat în 2027 într-un proces civil intentat de patru femei pentru abuzuri fizice și sexuale, într-un caz despre care avocații acuzării spun că este primul din Marea Britanie privind acuzații de control coercitiv, transmite Reuter

Știri România A fost deschis dosar penal după ce polițistul Marian Godină a fost amenințat cu bătaia

Ziua Constanta acum o ora
Anchetatori prahoveni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis după ce polițistul Marian Godină a reclamat faptul că ar fi fost amenințat cu acte de violență. „La data de 27 ianuarie a.c., la nivelul Secției Rurale de Poliție Florești

George Simion, după întâlnirea cu delegaţia SUA prezentă la Bucureşti: M-am asigurat că ştiu totul despre lovitura dată democraţiei

News.ro acum 46 minute
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, fostă membră a Armate

JD Vance spune că Europei îi lipsește independența: Nu poate fi „vasal permanent” al SUA

HotNews acum o ora
Europa este „aliatul nostru”, însă nu poate fi un „vasal permanent” al Statelor Unite pentru securitatea și comerțul său, a declarat marți vicepreședintele american JD Vance, relatează AFP. „Considerăm Europa aliatul nostru. Vrem doar o alianță în c

Delegația Congresului SUA, serie de întâlniri cu oficiali români. Discuții astăzi cu Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu

HotNews acum 6 ore
Delegația Congresului SUA, condusă de republicanul Vernon Buchanan, care se află în România în aceste zile, are astăzi o serie de întâlniri cu oficiali ai statului român. Prima întrevedere va fi cu președintele interimar, Ilie Bolojan, apoi cu repre

Cardurile educaționale pentru preșcolarii și elevii din medii defavorizate, încărcate de MIPE. Ce se poate achiziționa cu acestea

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 aprilie, MIPE a încărcat aproape 84.000 de carduri educaționale pentru preșcolarii și elevii din medii defavorizate! Mai exact este vorba despre 83.967 carduri încărcate cu 500 lei, valoarea totală fiind de 41.983.000 lei Potrivit MIPE, î

Ce spune Bolojan, despre anularea alegerilor din 2024

BusinessMagazin acum 29 minute
Anularea alegerilor, evoluţia procesului de includere a României în Programul Visa Waiver şi prezenţa trupelor americane în ţara noastră au fost principalele subiecte discutate de Ilie Bolojan cu reprezentanţii Congresului Statelor Unite ale Americi

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mar.

8°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

12°
mar.

5°/14°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/19°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°