Nu-i de ici de colo să bucătăreşti pentru prinţi şi prinţese, fie chiar şi o singură cină! Iar când cel (ori cea) pentru care găteşti este, pe lângă os domnesc, şi autor al unei cărţi de bucate, emoţiile sunt duble. Mai ales dacă nu eşti bucătar profesionist, ci doar... un blogger pasionat de gastronomie.
Ei bine, prin emoţiile acestea au trecut, zilele trecute, nu unul, ci cinci bloggeri culinari din România. Ei au fost invitaţi să pregătească o cină regală, în bucătăria Palatului Elisabeta, alegându-şi reţetele din "Cartea regală de bucate" publicată în urmă cu doi ani de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta, la Editura Curtea Veche. Cum au fost aleşi? Pe sprânceană, pentru că ei au câştigat, în primăvară, competiţia naţională de gătit organizată de o cunoscută firmă de electrocasnice, una dintre cele mai importante dedicate bloggerilor de nişă, unde aceştia au putut demonstra că sunt în stare şi de un adevărat "spectacol live", nu doar să-şi fotografieze experimentele gastronomice, să scrie despre ele şi să le posteze pe internet. Au fost creativi, iscusiţi, au probat îndemânare şi, mai ales, pasiune pentru gătit.
Nu de puţine ori, atunci când a vorbit despre reţetele cuprinse în cartea sa, ASR Principesa Margareta a ţinut să sublinieze că, pentru domnia sa, gastronomia este (şi) o chestiune "de suflet". Poate de aceea, în ciuda aparentei distanţe dintre autoarea acestei cărţi şi bloggeri, de fapt ei sunt foarte foarte apropiaţi. Îi uneşte aceeaşi dragoste.
Cine sunt cei cinci bloggeri care au intrat în bucătăria regală şi, mai mult chiar, au gătit în bucătăria de la Palatul Elisabeta Anca Feodor, Andreea Jugănaru, Mihai Lambru, Brînduşa Scheaua şi Antonina Sociu.
Ce au ales să gătească, din cele peste o sută de reţete de "bucate regale"? Cenci cu cremă de mascarpone, somon la cuptor cu sos de mango şi rodii, gateau au chocolat, salată