Deci se votează! cum a zis o doamnă de la secţia de buletine, paşapoarte şi alte documente preschimbabile de la parterul blocului. România se trezise în această parte a ei. În cutia cu scrisori mă aşteptau ultimele îndemnuri şi dezvăluiri electorale de sector.
Puţin mai devreme, cei doi cîini comunitari ai blocului, Topolino şi Pardaillan, simţind că li se decide soarta, se învîrteau cu amabilitate printre picioarele trecătorilor. Nu lătrau la nimeni.
Un domn cu privirea rătăcită cîntărea în palmă o cutie de bere şi-i spunea altuia, cu privirea la fel de rătăcită, care se pregătea să deschidă berea pe care o avea în mînă: „Să mergem mai întîi acolo!” „Stai să văd dacă am buletinul la mine!” Îşi bagă mîna în buzunarul de la spate al pantalonilor, mai întîi întrebător, apoi satisfăcut: „Pă mă-sa! Hai!”
Ca oamenii care şi-au găsit ţinta traversează şi se îndreaptă spre pasarela care duce la şcoală. Civism, totuşi.