Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE ALEGERI 2012. Constantin Simirad se retrage din viața politică

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 iunie 2012 ·

După ce a pierdut bătălia de ieri, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad şi-a anunţat intenţia de a se retrage din viaţa politică şi cea administrativă pentru a se dedica altor activităţi.

"Sunt bucuros că s-a terminat aşa cum s-a terminat. Îmi era groază să fiu preşedintele unui consiliu majoritar USL. De aceea am «pedalat» foarte puţin în campanie. Am promis cuiva că voi candida şi a trebuit să-mi ţin promisiunea", a spus Constantin Simirad. ALEGERI LOCALE 2012. VEZI REZULTATELE din toate județele, de la această oră

Potrivit datelor centralizate de BEJ Iaşi, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad s-a clasat pe locul patru, cu 5,64% din voturi, funcţia fiind câştigată de fostul ministru al Educaţiei, actualul deputat PNL Cristian Adomniţei.Acesta a candidat pe lista USL şi a primit 64,12% din sufragii. Aceeaşi numărătoare paralelă arată că USL a obţinut 64,78% din sufragii pentru funcţiile de consilieri judeţeni, în timp ce 14,14% îi revin PDL, iar PP DD - 10,8%.

Constantin Simirad a fost primar al Iaşiului în perioada 1992-2003, fiind numit apoi ambasador al României în Cuba, funcţie pe care a stat timp de trei ani. Â

În 2008 Simirad a candidat la mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean, funcţie câştigată pe listele PSD. În septembrie 2009 a fost exclus din partid pentru că şi-a declarat susţinerea pentru Traian Băsescu în campania pentru alegerile prezidenţiale. În martie 2012, UNPR a anunţat că Simirad va candida sub sigla sa pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.

CITIȚI ȘI:

ALEGERI LOCALE 2012. O victorie ca în 1990ALEGERI LOCALE 2012. Reacțiile candidaților la primăriile de sector după primele exit-poll-luriAdriean Videanu: Condamnăm violenţa fără precedent a acestor alegeriBăsescu: "Cam multe incidente la secțiile de vo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 33 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 57 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 6 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°