Argentina a învins cu 4-3 marea rivală Brazilia, într-o partidă de verificare disputată la New Jersey (SUA). Omul meciului a fost argentinianul Leo Messi, care a marcat nu mai puţin de trei goluri! “Mai există cineva care încă se îndoieşte cine e numărul unu în lume?”, s-a întrebat, retoric, internaţionalul argentinian Kun Aguero. Argentina a învins cu 4-3 marea rivală Brazilia, într-o partidă de verificare disputată la New Jersey (SUA). Omul meciului a fost argentinianul Leo Messi, care a marcat nu mai puţin de trei goluri! “Mai există cineva care încă se îndoieşte cine e numărul unu în lume?”, s-a întrebat, retoric, internaţionalul argentinian Kun Aguero.
Acesta a adăugat fericit, după victoria în faţa marii rivale: “Ce mare eşti, Leo! Şi ce frumoasă victorie contra Braziliei! Hai, Argentina!”. Cu trei goluri reuşite în minutele 32, 34 şi 84, Leo Messi a devenit primul jucător care a marcat un hattrick într-un meci cu Brazilia în ultimii 50 de ani!
Partida s-a terminat 4-3 pentru Argentina, celelalte reuşite aparţinându-le lui Fernandez (75), respectiv brazilienilor Romulo (23), Oscar (56) şi Hulk (72). Au existat însă şi incidente, în prelungirile partidei, Lavezzi (Argentina) şi Marcelo (Brazilia) fiind eliminaţi, după o bătaie generală.