Primele partide de la turneul final au fost presărate de surprize, atât Polonia, cât şi Olanda dezamăgind
Mult-aşteptatul Campionat European a debutat în forţă, spectacolul „instalându-se“ confortabil încă de la primele meciuri.
Vineri seară, în meciul de deschidere, reprezentativa Poloniei, una dintre organizatoarele turneului final, nu a reuşit să bifeze succesul în partida de debut, remizând cu Grecia, scor 1-1, meciul disputat pe Stadionul Naţional din Varşovia făcând parte din Grupa A. Leşii au deschis scorul prin Robert Lewandowski (‘17), dar Dimitris Salpingidis (‘51) a punctat pentru eleni, într-un meci în care au avut loc două eliminări, Szczesny (‘69) şi Papastathopoulos (’44), şi un 11 metri ratat de greci, prin Karagounis (‘70).
Polonia: Szczesny - Piszczek, Wasilewski, Perquis, Boenisch - Polanski, Murawski - Blaszczykowski, Obraniak, Rybus (‘70, Tyton) - Lewandowski. Selecţioner: Franciszek Smuda.
Grecia: Chalkias - Torosidis, Papastathopoulos, A. Papadopoulos (‘37, K. Papadopoulos), Holebas - Maniatis, Katsouranis, Karagounis - Ninis (‘46, Salpingidis), Gekas (‘68, Fortounis), Samaras. Selecţioner: Fernandos Santos (Portugalia).
„Un punct reprezintă deja ceva. Nu suntem pierduţi, ne-au rămas două meciuri, pe care trebuie să le câştigăm“, a declarat selecţionerul Poloniei, Franciszek Smuda, conform Agerpres.
Rusia a umilit Cehia
În celălalt meci din Grupa A, disputat la Wroclaw, Rusia a „dat de pământ“ cu Cehia, câştigând cu 4-1, golurile fiind reuşite de Alan Dzagoev (‘15, ‘79), Roman Şirokov (‘24), Roman Pavliucenko (‘82),
respectiv Vaclav Pilar (‘52).
Rusia: Malafeev - Aniukov, A. Berezuţki, Ignaşevici, Jirkov -Shirokov, Denisov, Zirianov - Dzagoev (‘85, Kokorin), Arşavin, Kerjakov (‘73, Pavliucenko). Selecţioner: Dick Advocaat (Olanda).
Cehia: Cech - Gebreselassie, Hubnik, Sivok, Kadlec -