Ion Constantin, unul dintre cei mai mari transformeuri din rugby-ul mondial, a incetat din viata, la 61 de ani, in urma unui atac cerebral. Ion Constantin
Sursa imagine: realitatea.net
Ion Constantin, jucator de trei sferturi, aripa, centru si fundas, s-a consacrat, ca sportiv, la Dinamo , iar pe plan international, in intervalul anilor '70-'80, a dominat Europa prin loviturile sale de picior, scrie site-ul oficial al Federatiei Romane de Rugby, scrie realitatea.net.
A fost unul dintre cei mai mari transformeuri din cati a cunoscut rugby-ul mondial, fiind supranumit de englezi "Penalty King" ("Regele loviturilor de pedeapsa").
A reusit transformari chiar de langa steagul de colt.
Titular in echipa Romaniei, cu 37 de selectii, a jucat de nenumarate ori impotriva Frantei, evoluand pe terenurile din Anglia, Argentina, Noua Zeelanda si in alte intalniri internationale, cu eficienta extraordinara.
In 1980 a facut parte dintr-o selectionata internationala care a jucat impotriva Tarii Galilor si a marcat 17 puncte din totalul de 25.
Multiplu campion European (FIRA).
Maestru emerit al sportului.
In memoria lui Ion Constantin se va tine un moment de reculegere inainte de partida Romania - Argentina Jaguars, care se va disputa marti, de la ora 18:00, pe Stadionul "Arcul de Triumf".