Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metrosexualul » Ronaldo s-a afişat la meciul cu Germania cu o "freză" pe repriză

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 11 iunie 2012 ·

Superstarul portughezilor, Cristiano Ronaldo, a întîrziat intrarea pe teren în repriza a doua pentru a-şi schimba coafura.

Cristiano Ronaldo (27 de ani) s-a remarcat şi contra Germaniei. Dar nu pe gazon, jucînd foarte slab, ci prin grija pe care a purtat-o felului în care arată.

"Şeptarul" a intrat pe teren cu o imagine impecabilă: păr dat cu gel şi pieptănat spre partea dreaptă, fiecare fir fiind la locul lui. După o primă parte ştearsă, Ronaldo a decis că trebuie schimbat ceva, însă tot ce a modificat a fost freza.

Coechipierii săi au ieşit pe teren după pauza dintre reprize. Căpitanul lipsea. La scurt timp şi-a făcut şi acesta apariţia, însă avea o altă coafură, cu părul-ţepi. Evoluţia lui n-a crescut deloc, Portugalia a primit gol în minutul 72 şi a pierdut partida de debut la Euro.

1 dribling a reuşit Cristiano Ronaldo împotriva nemţilor; nu a mai avut nici o altă încercare de fentă AICI GĂSEŞTI tot ce trebuie să ştii despre Euro 2012, într-un spectaculos modul oferit de gsp.ro în parteneriat cu AFP. Program, loturi, CV-urile tuturor jucătorilor, statistici complete, totul într-o prezentare de excepţie, în exclusivitate pentru cititorii gsp.ro! AICI ai cele mai atractive cote la Euro! Pariază pe Campionatul European şi cîştigă!

Superstarul portughezilor, Cristiano Ronaldo, a întîrziat intrarea pe teren în repriza a doua pentru a-şi schimba coafura.

Cristiano Ronaldo (27 de ani) s-a remarcat şi contra Germaniei. Dar nu pe gazon, jucînd foarte slab, ci prin grija pe care a purtat-o felului în care arată.

"Şeptarul" a intrat pe teren cu o imagine impecabilă: păr dat cu gel şi pieptănat spre partea dreaptă, fiecare fir fiind la locul lui. După o primă parte ştearsă, Ronaldo a decis că trebuie schimbat ceva, însă tot ce a modificat a fost freza.

Coechipierii săi au ieşit pe teren după pauza dintre reprize. Căpitanul

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 9 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

26°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°