Sistemul de educaţie din România oferă absolvenţilor o bază teoretică bună, însă, în ceea ce priveşte abilităţile tehnice specifice unui anumit sector sau inteligenţei emoţionale, angajaţii vin în companii nepregătiţi pentru cerinţele postului pe care îl ocupă, a spus Andrei Goşu, directorul general al Ascendis, cea mai mare firmă de training de pe piaţa locală.
"De aici derivă şi nevoia pentru serviciile de certificare a competenţelor. Totuşi, ele nu reprezintă o certitudine. Degeaba ai 700 de diplome dacă în practică nu ştii să aplici ceea ce ai învăţat, dacă nu ai valoare", a spus Goşu, care conduce o companie cu afaceri de 4 milioane de euro anul trecut.
Potrivit acestuia, începând cu anul 2011 piaţa muncii s-a reglementat tot mai mult în Europa şi, prin urmare şi în România. Sectorul asigurărilor este unul dintre domeniile în care fără un certificat care să ateste competenţele aisgurătorilor nicio companie nu poate funcţiona pe piaţa locală.
"Este foarte important ca omul care cumpără nişte servicii să ştie că persoana care i le oferă este reglementată. El nu are habar cu ce se mănâncă domeniul respectiv. Pleacă în vacanţă, îşi face asigurare medicală şi acolo se trezeşte că nu acoperă nici o transfuzie. Trebuie să fie sigur de claritatea informaţiilor pe care le primeşte", a adăugat Goşu.
Pentru domenii precum cel al resurselor umane, imobiliare sau asigurări, care nu beneficiază de o bază teoretică vastă, certificările competenţelor angajaţilor în astfel de sectoare reprezintă o sursă bună de selectare a celor mai buni oameni din cadrul companiilor.
Astfel, majoritatea cererilor pentru programe de training cum este cel pe care îl oferă Ascendis vin din partea unor companii locale mari, precum Orange, Coca-Cola, Petrom sau BRD, care au o bază mare de personal activ în prima linie.
"În domeniul resurselor umane, cine spu